Programul Youth Alive îi pregătește pe tineri să ajungă la noi comunități în întreaga lume
Într-o reflectare a parteneriatului puternic dintre departamentele sănătate și tineret ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, precum și alte părți interesate, inclusiv departamentele care…
Sugestii de lectură – 30 de ani care au schimbat lumea – O privire proaspătă asupra cărții Faptele Apostolilor
Cine citește Biblia și ajunge la cartea Faptele Apostolilor nu se poate să nu fie uimit de conținutul rapoartelor succinte dar pline de viață care…
ADRA România încheie cu succes implementarea proiectului Casa ADRA finanțat de către Primăria Municipiului București
Finanțarea nerambursabilă din bugetul local al Municipiului București a activităților nonprofit de interes local pentru Casa ADRA, în valoare de 160.000 lei, a fost acordată pe…
Cum să gestionezi teoriile conspiraționiste
Teoriile conspiraționiste par să înflorească în aceste zile și au devenit punctul central al unei părți importante din atenția publică. Deși teoriile conspiraționiste au prosperat…
Liderii spirituali din Rusia au vorbit despre menținerea păcii
„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” Matei 5: 9 „Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul,…
Ziua Drepturilor Omului: Drepturile Omului și identitate culturală și religioasă
În acest an, pe 4 decembrie 2021, a fost organizată în capela Universității Adventiste din Collonges-sous-Salève, Franța, ediția a VI-a a Zilei Drepturilor Omului. În…
Filmul de animație Marele Război dintre Bine și Rău, premiat în cadrul mai multor festivaluri internaționale
Filmul premiat la categoria Cel mai bun film de animație din cadrul celei de-a zecea ediții a Festivalului Internațional de Scurtmetraje din Delhi [Delhi Shorts…
Sugestii de lectură – Cugetări
Există o mulțime de oameni care scriu mult, vorbesc mult și acționează intens. Dar sunt puțini care gândesc și extrem de puțini cei care gândesc…
Raluca, o fetiță invalidă de numai 12 ani, dar cu rezultate deosebite la școală, are nevoie de ajutorul tău! – ADRA „Vreau la școală!”
Raluca Jujău locuiește în comuna Măicănești, județul Vrancea și este elevă în clasa a V-a. Provine dintr-o familie modestă alcătuită din 7 membrii. Părinții ei,…
Vizita lui Ted Wilson în Filipine a avut loc la momentul potrivit
De la vize la elicopter, Dumnezeu planifică totul perfect. Vizele de călătorie au sosit la momentul potrivit. Ploaia abundentă s-a oprit la momentul potrivit. Un…
O producție adventistă câștigă două premii în cadrul Festivalului de film creștin din Marea Britanie
Rico a câștigat la două secțiuni, iar documentarul Fathers a fost proiectat în cadrul evenimentului internațional. Rico, un scurt metraj realizat de Diviziunea Sud-americană a…
Cum să fii un lider extraordinar?
Cu toții suntem chemați să fim lideri. Fie că este vorba despre sfera privată, despre sfera profesională, despre cea academică sau despre cea religioasă, toți…
Sugestii de lectură – Credința irezistibilă – Reafirmarea noului pe care Isus l-a răspândit în lume
Mulți oameni consideră religia și, mai ales creștinismul, ca fiind ceva învechit, ceva aparținând unor timpuri de mult apuse, iar pe Isus Hristos ca fiind…
Precizări cu privire la întâlnirea organizată de Secretaritul de Stat pentru Culte
În legătură cu întâlnirea organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte, desfășurată în data de 02 decembrie 2021 la Templul Coral din București, facem următoarele…
Cum să vii în sprijinul unei persoane care revine în biserică
Inițiativele Bisericii Adventiste încurajează venirea în întâmpinarea prietenilor care nu mai participă la serviciile de închinare. Datele strânse recent de secretariatul Bisericii Adventiste din America…
Când nu poți să înlături depresia prin rugăciune
Ca răspuns la criza sănătății mintale cauzată de pandemia COVID-19, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de la nivel mondial a creat o inițiativă privind…
În ciuda impedimentelor pandemiei, L-a regăsit pe Dumnezeu
Povestea întoarcerii lui Nicole la Dumnezeu Nicole fusese la biserică pentru ultima dată cu mult timp în urmă. Provocarea lui Nicole Acum, însă, simțea un…
De ce este important ca pastorii să își verifice registrele de membri: O privire mai atentă la statisticile bisericii pentru anul 2020
În ciuda raportării unei scăderi semnificative a aderărilor și a pierderilor și a unei creșteri a deceselor în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea la…
Precizări cu privire la activitatea și inițiativele unor persoane și grupări disidente
Cu privire la activitatea și inițiativele unor persoane și grupări disidente, care pretind a lucra în interesul Bisericii sau al credincioșilor săi, Biserica Adventistă de…
Diviziunea Interamericană a luat în discuție libertatea de conștiință și obligativitatea vaccinului
În cadrul unui simpozion online le-au fost oferite informații și răspunsuri liderilor și membrilor bisericii. Pentru a răspunde întrebărilor liderilor și membrilor Bisericii Adventiste de…