„Viitor de nota 10” – o investiție ADRA în generația de mâine

Info Adventist 15 noiembrie 2025

„Domnul v-a găsit pe dumneavoastră pentru mine

Într-o lume în care visurile par uneori greu de atins, proiectul „Viitor de nota 10”, inițiat de ADRA România, vine ca o punte spre oportunități reale pentru tinerii aflați în pragul maturității, oferindu-le sprijinul necesar pentru a-și construi un viitor mai bun.

Acest proiect își propune să susțină elevii din clasele a XI-a și a XII-a, proveniți din familii defavorizate, oferindu-le resurse, consiliere și încurajare pentru a-și continua studiile și a-și descoperi vocația. Dincolo de ajutorul material, ADRA dorește să le ofere acestor tineri o șansă reală la dezvoltare holistică – atât academică, cât și personală și morală.

 O șansă pentru educație și demnitate

Prin programul „Viitor de nota 10”, 16 elevi din diferite județe ale țării vor beneficia de asistență financiară lunară, dar și de mentorat personalizat, astfel încât să fie sprijiniți nu doar în finalizarea studiilor liceale, ci și în accesul la învățământul superior. Proiectul a debutat odată cu începutul anului școlar 2025–2026, dar viziunea ADRA merge dincolo de un simplu sprijin temporar. Scopul este ca acești tineri să fie însoțiți și pe parcursul studiilor universitare, oferindu-le o bază solidă pentru a deveni profesioniști competenți și cetățeni responsabili, capabili să contribuie la binele comunității din care provin.

 Mai mult decât ajutor, un model de viață

În cadrul activităților de mentorat, tinerii vor avea ocazia să învețe nu doar cum să își gestioneze studiile și cariera, ci și cum să trăiască în acord cu valori etice și principii morale care le vor ghida pașii în viață. „Viitor de nota 10” nu este doar un proiect educațional, ci o investiție în oameni – în curajul, speranța și determinarea lor.

Viitor de nota 10 s-a născut în inima unui om generos — evident, cu posibilități, dar și cu dispoziția de a oferi. Într-un moment de reflecție, de dialog cu Dumnezeu, și-a spus: „Pe mine Dumnezeu m-a ajutat mult când eram de vârsta acestor copii și apoi m-a binecuvântat în mod deosebit. Aș vrea să fac și eu ceva pentru alții”. Vedeți, acest om a înțeles definiția succesului nu doar în sensul de a avea, ci și în sensul de a dărui, pentru că este un text în Scriptură care spune: „Este mai ferice să dai decât să primești”. Majoritatea elevilor studiază la licee adventiste, cu toate acestea, provin din diverse zone ale țării, din domenii de viață și religii diferite, pentru că — un lucru bine cunoscut — ADRA nu face părtinire, nu discriminează în alegerea beneficiarilor unui proiect. Acești copii au fost selectați dintr-un număr de aproape trei ori mai mare, urmărindu-se câteva criterii esențiale. În primul rând, nevoia: toți acești copii vin din familii dezavantajate. Fără șansa oferită de acest proiect, ei nu ar fi reușit niciodată să-și împlinească un vis frumos, pentru că fiecare dintre ei are un vis frumos. Al doilea criteriu este legat obiectivul de viață — visul pe care îl au, amplitudinea acestuia, seriozitatea și realismul cu care este abordat. Iar al treilea criteriu este dispoziția de a se angaja, de a sacrifica pentru acest proiect, pentru că aceasta este o cursă pe termen lung — nu una scurtă, de 100 de metri, ci un maraton. Avantajul mare este că există o colaborare extraordinară între factorii implicați în acest demers. Între elevi s-a creat o relație naturală și frumoasă, parcă se cunosc dintotdeauna. ADRA este o organizație umanitară extraordinară, cu o dispoziție deosebită de a ajuta, iar sponsorul principal se implică din toată inima. Și atunci când se întâlnesc, pe de-o parte, o nevoie atât de semnificativă cum au acești liceeni, iar pe de o parte, generozitatea cuiva, într-un cadru organizatoric caracterizat de expertiză și dedicare cum întâlnim la ADRA, șansele de succes sunt foarte mari. Sunt foarte fericit pentru această oportunitate extraordinară”, a declarat Daniel Nae, Manager Proiect ADRA România.

„Proiecte precum „Viitor de nota 10” ar trebui să reprezinte nu un gest de filantropie, ci o normalitate. Când ai succes, cred că este firesc să întorci ceva comunității. Adevărata moștenire a fiecăruia dintre noi nu stă în cât am obținut de-a lungul vieții, ci în cât am oferit înapoi — în impactul pozitiv pe care îl lăsăm în urmă. De aceea, am ales să susțin acești tineri extraordinari din clasele a XI-a și a XII-a. Sunt elevi cu rezultate de excepție, dar fără posibilitățile financiare de a-și valorifica potențialul. Le oferim sprijin financiar, dar și mentorat și promisiunea că vom fi alături de ei pe tot parcursul liceului și al facultății. Este șansa lor la un start corect și datoria noastră să le-o oferim”, a declarat C.V., finanțator proiect ADRA „Viitor de nota 10”.

 Impactul pe termen lung

Deși este un proiect-pilot, planificarea sa este una de durată – între 5 și 7 ani –, tocmai pentru ca transformarea acestor tineri să fie una reală și durabilă. Beneficiarii direcți sunt elevii selectați, însă efectele pozitive se vor răsfrânge și asupra familiilor lor și a comunităților locale, contribuind la reducerea inegalităților și la creșterea accesului la educație de calitate.

Prin „Viitor de nota 10”, ADRA România reafirmă angajamentul său față de tineri și față de comunitățile vulnerabile, demonstrând că fiecare copil merită o șansă la un viitor demn și împlinit. Investiția în educație nu implică  doar sprijin material, ci reclamă o formă de putere transformatoare, care le oferă tinerilor instrumentele necesare pentru a-și descoperi talentul, a-și urma visurile și a contribui pozitiv în societate.

„Acest proiect este răspunsul lui Dumnezeu la frământarea noastră, ca echipă ADRA, și vine ca o continuare a proiectului „Vreau la școală!”. Credem într-un viitor în care fiecare copil are șansa de a-și construi propriul drum, indiferent de obstacolele din prezent. Prin acest proiect, oferim sprijin material, încredere și oportunități tinerilor care provin din familii defavorizate, pentru ca ei să-și împlinească visul și să aibă un viitor frumos. Mulțumesc sponsorului și tuturor celor implicați și mă bucur că, împreună, scriem o pagină frumoasă în istoria vieții acestor tineri”, a declarat Gabriela Istrate, Manager Proiect ADRA România.

„Exprimăm aprecierea noastră sinceră față de ADRA pentru implicarea în sprijinirea elevilor Liceului Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu”. Această inițiativă reprezintă o investiție valoroasă în educație și în viitorul unor tineri care merită șansa de a-și dezvolta potențialul. De-a lungul anilor, ADRA s-a dovedit a fi un partener de încredere, dedicat promovării valorilor educaționale și sprijinului comunităților. Apreciem, de asemenea, generozitatea sponsorului, care nu oferă doar un ajutor financiar, ci, prin acest proiect, sădește în inimile acestor elevi o sămânță de speranță și încredere în viitor. Acest gest de altruism dovedește că binele poate fi făcut cu discreție, dar cu un impact profund asupra beneficiarilor”, a declarat Laurențiu Prună, Director Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu” din București.

Prin acest proiect, ADRA arată că sprijinul acordat elevilor nu se limitează la rezultate academice imediate – el construiește încredere, responsabilitate și valori morale, elemente esențiale pentru dezvoltarea unor adulți capabili să ia decizii informate și să devină membri activi și valoroși ai comunității. Astfel, „Viitor de nota 10” nu este doar un program educațional – este o investiție strategică în schimbarea socială, pentru ca fiecare copil să aibă acces la oportunități egale și să poată transforma provocările personale în șanse reale pentru succes și demnitate.

„Primesc această oportunitate cu mare bucurie, deoarece reprezintă o șansă reală pentru copiii care provin din medii mai puțin favorabile sau pentru cei care, din diverse motive, nu beneficiază de aceleași oportunități ca majoritatea copiilor. Colaborarea noastră cu ADRA de-a lungul timpului a fost întotdeauna una remarcabilă. Am derulat împreună proiecte care au susținut învățământul, iar liceul nostru a beneficiat de astfel de inițiative. Pentru copii implicați acum, această șansă poate reprezenta un adevărat punct de cotitură în dezvoltarea lor și în parcursul lor educațional și profesional. Sunt copii cu un potențial deosebit, cu caracter excepțional, iar posibilitatea de a le oferi această oportunitate este inestimabilă. Apreciez sincer inițiativa sponsorului și a echipei ADRA, pentru că, la rândul nostru, am beneficiat în viața noastră de șanse oferite de persoane binevoitoare, șanse care ne-au ajutat să ajungem unde suntem astăzi. Astfel de inițiative transformă vieți, iar recunoștința noastră este profundă față de cei care fac posibil acest lucru”, a declarat Florin Filip, Director Liceul Teologic Adventist din Craiova.

„Viitor de nota 10” este un proiect foarte bun și de apreciat, pentru că tinerii din ziua de astăzi au nevoie să valorizeze educația și au nevoie să fie sprijiniți. Cred că, într-o societate în care educația nu mai este valorizată, tinerii au nevoie de repere și de sprijin, chiar și financiar, pentru a fi susținuți și a deveni oameni de valoare pentru societatea de astăzi. Cu ADRA am avut și avem o colaborare frumoasă, apreciem foarte mult acest proiect și ne bucurăm că și noi am fost cuprinși în cadrul acestuia. Cred că și tinerii, ținând cont de impactul pe care îl are ADRA asupra lor, sunt încântați, iar părinții lor, de asemenea. Vă mulțumim!”, a declarat Laura Sebők-Balla, Director Liceul Teologic Adventist „Maranata” din Cluj-Napoca.

„Îmi doresc să pot merge mai departe către studiile de inginerie în construcții și să devin inginer. Făcând parte din proiectul ADRA „Viitor de nota 10”, am simțit că este o adevărată binecuvântare și mă bucur enorm că am fost aleasă alături de ceilalți elevi. Din timpul petrecut aici, alături de voi, plec cu o mulțime de informații prețioase și cu bucuria de a fi cunoscut oameni minunați, de la care am avut ce învăța. Vă mulțumesc din suflet pentru tot!”, a declarat Daria Fugar, elevă la Liceul Teologic Adventist din Craiova.

„Vreau să devin medic în domeniul chirurgiei, mai exact în endocrinologie, și, dacă se poate, să mă implic și în cercetare pentru dezvoltarea unor produse care să ajute persoanele ce suferă de boli pentru care nu s-au găsit încă tratamente. Acest proiect atât de frumos a fost un răspuns la rugăciunile mele. Eram destul de supărat în perioada respectivă și m-am rugat ca Domnul să mă ajute să găsesc pe cineva care să mă susțină —  moral și financiar — și v-am găsit pe dumneavoastră. De fapt, Domnul v-a găsit pe dumneavoastră pentru mine”, a declarat Emanuel Balasz, elev la Liceul Teologic Adventist „Maranata” din Cluj-Napoca.

„Doresc să devin medic, iar această dorință îmi dă multă speranță. M-am simțit fericită când am realizat că Dumnezeu chiar se gândește la dorințele mele și îmi oferă călăuzire și oportunități. Zilele acestea m-au ajutat să clarific multe lucruri în mintea și inima mea și sunt recunoscătoare că am avut ocazia să întâlnesc oameni noi, care m-au inspirat și mi-au adus bucurie”, a declarat Luisa Urucu, elevă la Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu din București”.

„Îmi doresc să urmez chemarea pe care simt că Dumnezeu o are pentru mine, și anume să continui pasiunea mea pentru litere, să merg la Facultatea de Litere, să-mi iau doctoratul și să devin profesor universitar în acest domeniu. Prima dată, doamna dirigintă a venit la mine cu această propunere și nu știam despre ce este vorba, dar am fost încântată din primul moment. Apoi am participat la un interviu, împreună cu alți elevi din liceul meu, și am fost selectată. Pot spune că a fost un cadou imens de la Dumnezeu pentru mine. Zilele petrecute aici au fost o ocazie de îmbogățire, atât a cunoștințelor, cât și a experiențelor. A fost ca un balsam pentru suflet, pentru că simt că am plecat mai bogată de aici — cu mai multe cunoștințe și cu o viziune mai clară pentru viitor”, a declarat Ana-Rut Crișan, elevă la Liceul Teologic Adventist „Maranata” din Cluj-Napoca.

Cum poți susține?

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice în proiectul “Viitor de nota 10” o pot face prin:

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Articolul  „Viitor de nota 10” – o investiție ADRA în generația de mâine a apărut prima dată pe ADRA România.

Material preluat de pe adra.ro/stiri.