Pentru a treia oară în ultimii cinci ani, La Sierra este considerată universitatea cu cea mai mare diversitate etnică din Statele Unite ale Americii. Clasamentul universităților cu programe de licență este realizat anual de Wall Street Journal și Times Higher Education.
La Sierra s-a clasat pe primul loc la categoria „Mediu” din cadrul clasamentului din acest an al universităților cu programe de licență, dat publicității pe 17 septembrie 2020. În această categorie sunt luate în considerare diversitatea profesorilor și a studenților, numărul studenților din afara Statelor Unite și a celor care beneficiază de ajutor financiar prin intermediul bursei fenerale Pell. Potrivit Wall Street Journal, 48% dintre studenții înrolați în ciclul de studii de licență sunt hispanici, 17% sunt asiatici, 12% sunt albi și 7% sunt afro-americani, în timp ce 12,2% dintre studenți sunt din alte țări. Aproximativ jumătate dintre aceștia sunt beneficiari ai bursei Bell.
La Sierra s-a mai clasat pe locul întâi la această categorie în anii 2017 și 2018, iar în anii 2019 și 2020 s-a clasat pe locul al doilea.
„Vestea că universitatea noastră s-a clasat pe primul loc pentru mediul său divers și incluziv este foarte bună pentru campusul nostru. Avem privilegiul de a ne bucura și de a învăța zilnic din interacțiunea cu oameni din toate păturile sociale, iar viețile noastre, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, sunt îmbogățite”, a declarat Joy Fehr, președinte al Universității La Sierra. „Depunem eforturi pentru a asculta și a acționa pentru susținerea studenților noștri și pentru dezvoltarea înțelegerii noastre.”
Fehr a adăugat că recent, și în lumina atenției acordate rasismului instituțional la nivel național, școala a implicat un grup de studenți în demersurile sale de consolidare a devotamentului pentru asigurarea echității, în special pentru elevii afro-americani.
Universitatea La Sierra s-a plasat, de asemenea, pe locul 17 pentru abilitatea de a-i ajuta să își finalizeze studiile pe beneficiarii burselor Pell care provin din medii economice dezavantajate într-un clasament realizat de U.S. News & World Report Best Colleges și în cadrul căruia au fost analizate 127 de universități din vestul Statelor Unite.
Sursa: Adventist Review