„Mulțumim ADRA România pentru implicare, profesionalism și grija față de copiii care au nevoie de sprijin și încurajare„
În perioada 19–24 iulie 2026, ADRA România a organizat la Centrul de Tineret Respiro din Moieciu, județul Brașov, Tabăra „Vis de copil”, un eveniment gratuit dedicat copiilor din ciclul gimnazial incluși în cadrul proiectului „Vreau la școală!”.
În această tabără au participat 85 de copii proveniți din toate regiunile țării, care au obținut rezultate frumoase la învățătură, în anul școlar 2025-2026, demonstrând că perseverența, responsabilitatea și dorința de a învăța pot deschide noi oportunități. Prin această experiență, ADRA România i-a încurajat și i-a răsplătit pentru eforturile depuse pe parcursul anului școlar, oferindu-le câteva zile de bucurie, prietenie și activități educative și recreative într-un cadru natural deosebit, alături de o echipă formată din 15 voluntari dedicați. De asemenea, cei 85 de copii au beneficiat de 340 de vouchere, în valoare totală de 4.000 de euro, oferite ca formă de apreciere și sprijin pentru rezultatele obținute.

A devenit deja o tradiție ca, an de an, ADRA să organizeze aceste tabere, iar fiecare ediție reprezintă o nouă ocazie de a investi în viitorul copiilor care, în ciuda dificultăților cu care se confruntă, aleg să își continue parcursul educațional cu seriozitate și determinare.
Ne bucurăm că am avut ocazia să oferim acest cadou copiilor proveniți din medii defavorizate și că, prin tabăra „Vis de copil”, le-am putut dărui nu doar momente de bucurie, relaxare și prietenie, ci și încredere în propriile forțe, speranță și motivația de a-și urma visurile prin educație.
Adresăm sincere mulțumiri sponsorilor care au ales să susțină și în acest an Tabăra ADRA „Vis de copil”, contribuind în mod esențial la realizarea acestei experiențe dedicate copiilor
- Concertul „Vis de copil”
- ITGalaxy
- Biserica Adventistă Română Atlanta Sud
- Biserica Adventistă Română Atlanta Nord
- Biserica Adventistă Română Loma Linda
- Biserica Adventistă Română Grenelle
- SC Vision Dentstone SRL
- Societatea Profesională Notarială Lang
- SC PITO TRANS SRL
- Societatea Residence Imobiliare Mot S.R.L.
- Firenze SRL
- Banca de Alimente București
- Magazinul Social Somaro
- Millennium Tour SRL
- Gabriel Dumitrescu
- Samuel Sărăcuțu
- Maria Ciurea
- Naomi și Elvis Vasilache
- Radu Magdin
- +altor persoane fizice cu inimă mare cărora le mulțumim.
Adresăm, de asemenea, sincere mulțumiri voluntarilor care s-au implicat cu dedicare, responsabilitate și generozitate în desfășurarea Taberei ADRA „Vis de copil”. Prin timpul, energia și implicarea lor, aceștia au contribuit la crearea unor momente de neuitat pentru copii și la transformarea acestei experiențe într-una plină de bucurie, învățare și inspirație.
- David Modi, student
- Stela Radu, cadru didactic
- Dorel Radu, constructor
- Alexandra Stancu, student
- Alexia Cupa, student
- Gabriel Burcă, constructor
- Andreea Burcă, student
- George Dunca, student
- Alexandru Robert Dunca, student
- Eduard Sandu, student
- Sanda Legian, economist
- Diana Papuc, student
- Elena Jubea, student
- Miruna Micu, student
- Mircescu Alex Melvin, student

„Ne bucurăm că, și în acest an, Tabăra ADRA „Vis de copil” de la Moieciu, județul Brașov, a adus bucurie în viața a 85 de copii. Această experiență a fost susținută de voluntarii, sponsorii și partenerii care au ales să se implice și să contribuie, fiecare în felul său, la reușita taberei. Dincolo de activitățile și momentele frumoase petrecute împreună, copiii au avut ocazia să lege prietenii, să descopere lucruri noi și să își dezvolte caracterul într-un mediu sigur și prietenos. Privesc cu speranță spre viitor și port în suflet un vis: ca, peste ani, copiii care astăzi se bucură de această tabără să revină aici ca adulți, oameni realizați, care aleg să dăruiască mai departe din binele pe care l-au primit. Mi-aș dori ca această tabără să continue să prindă viață prin implicarea voastră – fie ca voluntari, fie ca sponsori sau parteneri –, astfel încât generațiile care vor urma să aibă aceeași șansă de a descoperi prietenia, încrederea, speranța și bucuria. Cred că una dintre cele mai frumoase măsuri ale succesului unei astfel de lucrări este momentul în care copiii de astăzi devin oamenii care, mâine, aleg să investească în visele altor copii. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și care au contribuit la transformarea acestei tabere într-o experiență frumoasă și memorabilă pentru copii”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

“Vacanța de vară reprezintă pentru copii o perioadă mult așteptată și aduce cu ea oportunități de descoperire, prietenie și bucuria de a vizita locuri noi. În acest sens, ADRA România a organizat și anul acesta, la Centrul de tineret Respiro din Moieciu, Tabăra „Vis de copil”, dedicată copiilor de gimnaziu din cadrul proiectului „Vreau la Școală”. Pentru câteva zile, copiii care au venit din toate zonele țării au avut ocazia să lase în urmă rutina zilnică și să trăiască momente de neuitat, într-un mediu sigur și frumos. Programul a cuprins activități educative, recreative, drumeție și seminarii practice și de dezvoltare personală. Tabăra și-a propus să le ofere copiilor nu doar o vacanță memorabilă, ci și oportunitatea de a-și consolida încrederea în propriile forțe, de a învăța lucruri utile pentru dezvoltarea lor, de a lega prietenii noi și de a descoperi că prin educație fiecare dintre ei își poate împlini visul. Programul a fost pregătit cu multă grijă și mulțumesc din toată inima voluntarilor, invitaților speciali și sponsorilor pentru implicarea și susținerea acestui proiect. Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru șansa de a aduce și în această vară bucurie și speranță în inimile copiilor defavorizați și sper că amprenta acestor zile să rămână mult timp în inimile acestor copii”, a declarat Gabriela Istrate, Manager Proiect ADRA România.



„Participarea Școlii Gimnaziale Tâmboești în proiectul „Vreau la școală!” reprezintă o experiență valoroasă, care a demonstrat că sprijinul oferit copiilor din medii vulnerabile poate avea un impact real asupra dezvoltării lor educaționale și personale. Colaborarea cu ADRA România a creat oportunități prin care elevii au fost încurajați să își continue studiile, să își valorifice potențialul și să creadă în propriile visuri. Unul dintre cele mai frumoase momente din cadrul proiectului a fost participarea elevelor Buită Andreea și Dumitriu Elena, din clasa a VII-a, la Tabăra ADRA „Vis de copil”, desfășurată în perioada 19–24 iulie 2026, la Moieciu de Sus, județul Brașov. Pentru ele, această experiență a însemnat mult mai mult decât o vacanță. A fost o ocazie de a descoperi locuri noi, de a lega prietenii, de a participa la activități educative și recreative și de a învăța valori precum respectul, cooperarea și încrederea în sine. Ca reprezentant al școlii, consider că astfel de proiecte au o contribuție importantă la formarea copiilor. Recompensarea elevilor care depun efort la învățătură îi motivează să persevereze, iar experiențele oferite în cadrul taberei le dezvoltă autonomia, responsabilitatea și dorința de a continua parcursul școlar. Mulțumim ADRA România pentru implicare, profesionalism și grija față de copiii care au nevoie de sprijin și încurajare. Ne dorim ca parteneriatul din cadrul proiectului „Vreau la școală!” să continue și în anii următori, pentru ca tot mai mulți elevi să beneficieze de oportunități care le pot schimba în bine parcursul educațional și personal”, a declarat Mihaela Nicoleta Simion, Director Școala Gimnazială Tâmboești, județul Vrancea.




„Am fost recunoscător pentru oportunitatea de a face parte din Tabăra ADRA „Vis de copil”. Dincolo de activitățile recreative, cred cu tărie că astfel de tabere creează contexte în care copiii pot crește frumos, își pot forma caracterul și pot găsi modele autentice. M-am bucurat că am putut contribui prin experiența mea din mediul online, discutând cu ei despre provocările rețelelor sociale, influența creatorilor de conținut și importanța valorilor și a discernământului în lumea digitală”, a declarat Adriel Răducan, Medic Stomatolog și Voluntar ADRA România.



“Vă mulțumesc din suflet pentru toată munca, grija și implicarea pe care le-ați avut în organizarea acestei tabere. A fost o experiență foarte frumoasă pentru mine, plină de momente speciale și amintiri pe care o să le păstrez în suflet. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera creată, activitățile organizate și faptul că v-ați ocupat de noi cu multă răbdare și atenție. Se vede că puneți suflet în ceea ce faceți, iar asta contează enorm pentru noi. Această tabără nu a fost doar o simplă tabără, ci am trăit o experiență deosebită, în care m-am simțit bine, m-am relaxat, am învățat multe lucruri noi și m-am bucurat de fiecare zi. Vă sunt recunoscătoare pentru tot efortul depus și pentru că ați făcut posibil ca totul să fie atât de frumos și bine organizat. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot!”, a declarat Ana-Maria Mocanu, beneficiar ADRA în cadrul proiectului „Vreau la școală!”.



„Participarea la Tabăra ADRA „Vis de copil” a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. Am cunoscut copii din alte județe, am participat la activități interesante și am vizitat locuri deosebite. Am învățat că, atunci când ai încredere în tine și ești înconjurat de oameni care te încurajează, poți să îți urmezi visurile. Mulțumesc ADRA România și școlii pentru această oportunitate pe care nu o voi uita niciodată”, a declarat Andreea Buită, beneficiar ADRA în cadrul proiectului „Vreau la școală!”.


„Tabăra ADRA „Vis de copil” mi-a oferit multe momente frumoase și amintiri pe care le voi păstra mereu. Mi-au plăcut jocurile, drumețiile, activitățile în echipă și atmosfera prietenoasă. M-am întors acasă mai încrezătoare, cu prieteni noi și cu dorința de a învăța și mai bine. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au făcut posibilă această experiență minunată”, a declarat Elena Dumitriu, beneficiar ADRA în cadrul proiectului „Vreau la școală!”.

















Despre „Vreau la școală”!
Proiectul ADRA „Vreau la școală!” susține la școală copii cuminți, harnici, silitori, apreciați de către autoritățile locale și cu rezultate bune la învățătură, deși provin din familii vulnerabile și sunt permanent amenințați de abandon școlar. Beneficiarii ADRA sunt identificați prin intermediul parteneriatelor cu primăriile locale și prin colaborarea strânsă a voluntarilor locali ADRA cu directorii unităților de învățământ din zonă.




Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România
Articolul Tabăra „Vis de copil” de la Moieciu – o răsplată pentru copiii care au ales să învețe a apărut prima dată pe ADRA România.
Material preluat de pe adra.ro/stiri.