Noul ateism a fost în mare vogă în la începutul acestui secol, deși unii dintre propagatorii lui din România cred că el este încă în expansiune.
Noul ateism este numele dat unei mișcări promovate de câțiva scriitori atei la începutul secolului 21, care susține că „religia nu trebuie pur si simplu tolerată, ci trebuie combătută, criticată și demascată prin argumente raționale, oriunde își manifestă influența”. Sintagma este adesea asociată cu cinci scriitori: Richard Dawkins, Daniel C. Dennett, Sam Harris, Christopher Hitchens, și Victor J. Stenger.
Într-un articol publicat în Dilema Veche nr. 725 din 11-17 ian 2018 de Tereza-Brândușa Palade, conf. univ.dr. la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, intitulat De ce a eșuat Noul Ateism, autoarea spune: „ Noul Ateism a fost aspru criticat chiar de mulți atei onorabili ca o doctrină agresivă, care caricaturizează religia fără să știe mai nimic despre ea.[…] În ultimii ani, Noii Atei ca Sam Harris și Richard Dawkins au comis și câteva păcate fundamentale din perspectiva stângii occidentale. Au făcut afirmații care au putut fi asociate de lectorii lor liberali cu islamofobia, rasismul și supremația albilor.Au apărut, ca urmare, în presa occidentală de stânga (The Guardian, Politico magazine,etc), ale unor liber-cugetători care se dezic total de ateismul „bigot” și „rasist” al Noului Ateism. Pe scurt, stânga seculară s-a săturat de Noii Atei și și-ar dori un ateism mai corect politic, în timp ce dreapta respectoasă față de tradiții religioase și simboluri a fost iremediabil ofensată de cruciada lor militantă împotriva „răului absolut” al religiei. Iar ateii onorabili și-ar dori un ateism mai nuanțat, gentil și bine informat, care să pornească de la înțelegerea contextelor în care au apărut religiile lumii – nu de la decupaje, demonizări și caricaturizări. Noul Ateism le apare astăzi tuturor, deși din motive diferite, ca un bigotism tot mai nefrecventabil. Nu însă atât din motive epistemiologice legate de raționalismul său platonic, ci pentru că nu răspunde așteptărilor morale și ideologice ale nimănui, poate cu excepția unui grup restrâns de zeloți, încă devotat lui Sam Harris. Noul Ateismn n-are anvergura unei „noi religii universale”, ci a eșuat într-un lamentabil sectarism.”
SCRISOARE CĂTRE O NAȚIUNE CREȘTINĂ, de Sam Harris, Editura Curtea Veche, 2020.
Sam Harris (n. 1967) este un scriitor și cercetător în domeniul neuroștiinței. Este cunoscut pentru cărțile sale critice la adresa religiei, The End of Faith (2004) și Letter to a Christian Nation (2006) (aică prezenta lucrare), ultima scrisă ca răspuns la criticile primite la publicarea primei cărți. În 2009 a obținut un doctorat în neuroștiințe la University of California, efectuând studii ce mǎsoarǎ efectele credinței, necredinței și incertitudinii asupra creierului.
Harris scrie pe bloguri ale unor publicații precum Washington Post, Huffington Post, sau Truthdig și a avut articole publicate în presa americană, și anume, în Newsweek, New York Times, Los Angeles Times, Boston Globe precum și ziarul britanic The Times. A apǎrut și în numeroase emisiuni radio și TV, printre care și The O’Reilly Factor, Real Time sau The Colbert Report, precum și în documentarulBeyond Belief: Science, Religion, Reason and Survival sau podcastul Point of Inquiry.
Împreună cu soția sa, Annaka Harris, a pus bazele fundației Project Reason care are ca membrii personalități ca: Steven Weinberg, Peter Atkins, Richard Dawkins, Daniel Dennett, Rebecca Goldstein, Harold Kroto, Ian McEwan, Salman Rushdie.
A practicat meditața mai bine de 30 de ani, studiind atât cu mentori din Tibet, India și Myanmar, cât și cu profesori occidentali
SCRISOARE CĂTRE O NAȚIUNE CREȘTINĂ este intenționată a fi adresată, spune autorul: „Deși am intenționat să mă adresez oamenilor de toate confesiunile, cartea de față a fost concepută sub forma unei scrisori destinate creștinilor din Statele Unite. În paginile ei mi-am propus să răspund la multe dintre argumentele pe care creștinii conservatori le invocă în apărarea credinței lor religioase. În mod corespunzător, „creștinul” căruia mă adresez pe parcursul acestui text este un creștin în sensul restrâns al cuvântului. O asemenea persoană crede, printre altele, că Biblia este cuvântul inspirat de Dumnezeu și că doar cei care cred în esența divină a lui Isus Hristos vor avea parte de mântuire după moarte…Zeci de studii științifice atestă faptul că mai bine de jumătate din populația americană împărtășește această credință.”(p.14).
Tonul general al acestei lucrări de mici dimensiuni este polemic, sarcastic, superficial și lipsit de consistență argumentativă, dublat de o lipsă de cunoaștere jenantă a creștinismului, caracteristici care au fost reproșate Noului Ateism chiar de către alți atei. Cuprinde următoarele capitole:
- Înțelepciunea Bibliei;
- Adevărata moralitate;
- Să faci bine în numele lui Dumnezeu;
- Sunt ateii răi ?;
- Cine a pus binele în „Cartea cea Bună ?”;
- Bunătatea lui Dumnezeu;
- Puterea profeției;
- Conflictul dintre știință și religie;
- Realitatea vieții;
- Religie, violență și viitorul civilizației;
Interesant este că autorul, în logica argumentativă a discursului său, remarcă unele contradicții flagrante în sânul creștinismului: „ Aici, trebuie doar să observăm că problema este mai simplă și totodată mai urgentă decât admit liberalii și moderații în general. Biblia este fie doar o carte obișnuită, scrisă de muritori, fie nu este. Hristos era sau nu era de natură divină. Dacă Biblia este o carte obișnuită, iar Hristos a fost un om obișnuit, atunci doctrina fundamentală a creștinismului este falsă. Dacă Biblia este o carte obișnuită, iar Hristos a fost un om obișnuit, atunci istoria teologiei creștine este povestea unor cărturari care au interpretat o iluzie colectivă. Dacă dogmele fundamentale ale creștinismului sunt adevărate, atunci îi așteaptă niște surprize destul de sinistre pe necredincioșii ca mine. Înțelegi cum stă treaba! Cel puțin jumătate din populația americană înțelege. Așadar, hai să fim cinstiți cu noi înșine: la timpul cuvenit, o tabără va câștiga în această dispută, iar cealaltă va pierde.”(p.22-23).
Evident, autorul crede că este în tabăra câștigătoare, dar este de remarcat că argumentația sa este foarte stânjenitoare pentru creștinii liberali care încearcă, în ciuda evidenței, să „împace și capra și varza” cum zice expresia populară.
Pentru cei care doresc să cunoască argumentele Noilor Atei pentru a-i putea înțelege și ajuta să-l descopere pe Dumnezeu, aceasta este o lectură relevantă…
Spor la citit, la înțeles și la…gândit la ceea ce credem…