Și teologii și creștinii obișnuiți, ba chiar și ateii și agnosticii au pus de-a lungul timpului sub lupă Biblia. Cum anume s-au format cele două părți ale Bibliei: Vechiul și Noul Testament, a fost și este încă obiect de studiu.
NAȘTEREA NOULUI TESTAMENT – ORIGINE, CULEGERE, TEXT, CANON, de Arthur G. Patzia, Editura Logos, Cluj-Napoca și Roua, Oradea, 2018.
Arthur Patzia este fost senior professor of New Testament la Fuller Northern California. A fost Professor Emeritus of New Testament (1985–2015).
Are o licență de la University of Manitoba, o alta de la North American Baptist Seminary, un Master în Teologie de la Princeton Theological Seminary și un PhD de la McMaster University.
A publicat câteva cărți extrem de valoroase :
- Ephesians, Colossians, Philemon (Understanding the Bible Commentary Series, 1990);
- The Emergence of the Church (2001);
- Pocket Dictionary of Biblical Terms (1998);
- The Making of the New Testament: Origin, Collection, Text & Canon (1995, 2nd expanded ed. 2011).(adică prezenta lucrare).
A fost director și director academic laFuller Northern California, 1985–2002.
„Urmând exemplul lui Luca, de la care aflăm că, de vreme ce mulți se apucaseră să scrie despre „faptele deplin adverite între noi”, după o atentă cercetare, se hotărâse și el să scrie o relatare a faptelor, „așa pe rând”, pentru prietenul său Teofil și pentru biserici, tot așa și Arthur Patzia, după un studiu plin de râvnă, a crezut de cuviință să întocmească propria sa relatare cu privire la originea și natura scrierilor Noului Testament pentru călăuzirea tuturor celor care vor putea câștiga astfel o mai bună înțelegere a acestora. Felul în care povestește el istoria alcătuirii Noului Testament este neobișnuit de cuprinzător, după cum ne va convinge o lectură atentă a cărții sale. Expunerea se face într-un mod ușor de înțeles și reprezintă, fără îndoială, rodul mai multor ani de prelegeri în fața studenților.” – George R. Beasley-Murray.
În Prefața la prezenta ediție, autorul spune: „Această nouă ediție reprezintă o încercare de a aduce toate aceste informații în atenția cititorului, de a le evalua importanța și de a oferi o bibliografie actualizată a cărților și articolelor pe care cititorii le pot consulta dacă doresc să aprofundeze subiectul. Cu toate acestea, trebuie să le reamintesc studenților că NAȘTEREA NOULUI TESTAMENT nu este un manual „introductiv” sau „teologic” de Noul Testament. Mai degrabă, volumul de față încearcă să răspundă la întrebări care sunt adesea neglijate în cursurile de Noul Testament, dar care sunt, în ciuda acestui fapt, importante pentru studiul Noului Testament. De exemplu:
- Cum a ajuns acest text până la noi ?;
- Cine sunt autorii lui și de ce unii dintre ei au scris narațiuni, iar alții epistole?;
- Care erau condițiile în care se apela la secretar sau la un coautor ?;
- În ce mod au fost cărțile trimise, primite și folosite de diferite comunități?;
- Cine s-a ocupat de punerea laolaltă a Evangheliilor, a epistolelor lui Pavel și a celorlalte cărți ale Noului Testament și cum s-a întâmplat asta?;
- În ce mod au fost produse, puse în circulație și canonizate manuscrisele?;
- De ce sunt cărțile aranjate în ordinea în care sunt?;
- De ce există doar douăzeci și șapte de cărți?;
- De ce a trecut așa de mult timp până la finalizarea canonului Noului Testament?;
- Cum s-a păstrat textul de-a lungul veacurilor? ”(p.17-18).
Precum se vede, tot întrebări una și una. O lucrare serioasă, solidă, a unui cercetător care nu se oprește din a investiga și a se ține la zi cu noutățile apărute în aria sa de expertiză. Un universitar care n-a publicat prea multe cărți, dar cele care i-au ieșit din mână sunt, fiecare, de o valoare deosebită.
O lectură utilă, care ajută la înțelegerea mai complexă a modului în care lucrează Dumnezeu în transmiterea adevărului Său.
Spor la citit, la studiat și…la meditat…