Raportul secretarului Bisericii Adventiste mondiale subliniază caracterul ei global

Info Adventist 10 octombrie 2020

Doar prezența și lucrarea Duhului Sfânt îi poate ajuta pe membrii unei biserici tot mai diverse să se înțeleagă și să rămână uniți în îndeplinirea misiunii, a declarat secretarul Conferinței Generale G.T. Ng.

Declarația lui Ng a făcut parte din raportul prezentat în data de 7 octombrie 2020 în cadrul consiliului anual al Comitetului executiv al Bisericii mondiale, care în acest an s-a desfășurat online.

Raportul secretarului a fost primul punct important de pe agenda de lucru oficială. Ng a prezentat statisticile referitoare la membrii bisericii, subliniind diferențele și asemănările dintre diferitele regiuni ale bisericii mondiale, și a recomandat modul în care un corp de credincioși atât de diferiți ar putea ajunge la armonia care i-ar permite să progreseze.

Statisticile de la finalul anului 2018

Potrivit raportului prezentat de Ng, la finalul anului 2018, Biserica Adventistă mondială număra 21 414 779 de membri, cu 687 432 de membri în plus față de anul precedent. „Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această creștere sănătoasă”, a declarat el. În Biserica Adventistă sunt considerați membri doar cei care sunt botezați, ceea ce înseamnă că nu sunt incluși bebelușii, copiii sau susținătorii care nu sunt botezați.

Numărul de membri variază foarte mult de la o regiune la alta, a declarat Ng. Potrivit statisticilor oficiale ale Bisericii, actualizate până în luna decembrie 2018, acesta variază de la 106 000 de membri în Diviziunea Euroasiatică și 268 000 în Diviziunea Transeuropeană și Diviziunea Intereuropeană, la 4,4 milioane în Diviziunea Africa Centrală și de Est. Alte regiuni ale bisericii în care numărul de membri este ridicat sunt Diviziunea Africa de Sud – Oceanul Indian, cu 4,3 milioane de membri, și Diviziunea Interamericană, cu 3,7 milioane.

Potrivit aceluiași raport, în Diviziunea Nordamericană, regiune a bisericii care cuprinde Statele Unite, Canada, Insulele Bermude și Guam, numărul de membri ajunge la 1,3 milioane. Alte regiuni ale bisericii sunt Diviziunea Asia de Nord – Pacific, cu 286 000 de membri, Diviziunea Pacificului de Sud, cu 567 000, Diviziunea Africa Centrală și de Vest, cu 862 000. De asemenea, pe teritoriul Diviziunii Asia de Sud, cu sediul în India, există 1,1 milioane de membri, pe teritoriul Diviziunii Asia de Sud – Pacific, cu sediul în Filipine, sunt 1,6 milioane de membri, iar pe cel al Diviziunii Sudamericane, cu sediul în Brazilia, sunt 2,5 milioane de membri.

Pe lângă celelalte regiuni ale lumii, raportul include și două teritorii speciale aflate în administrația Bisericii mondiale: Uniunea de Misiuni din China, cu 472 000 de membri, și Uniunea de Misiuni din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, cu sediul în Beirut, Liban, cu doar 5 120 de membri.

Ng a precizat faptul că, în anul 2018, 1 383 427 de membri s-au alăturat bisericii prin botez sau mărturisire de credință, cu 30 000 mai mulți decât în anul 2017.

O biserică globală

Statisticile arată caracterul global al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, fiind prezentă în 215 dintre cele 235 de națiuni recunoscute de Organizația Națiunilor Unite, a declarat Ng. De ce e globală? a întrebat Ng. Pentru a răspunde întrebării, acesta le-a reamintit membrilor Comitetului executiv despre istoria timpurie a Bisericii.

„Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este globală pentru că așa este menită să fie… pentru că, potrivit profeției biblice, ea trebuie să fie globală”, a declarat acesta. „Biserica își are rădăcinile în profeție, iar Apocalipsa 10 vorbește despre o misiune divină încredințată în 1844, atunci când Iisus a intrat în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, acolo unde mijlocește pentru noi. «Trebuie să prorocești din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi și împărați»”, le-a reamintit el ascultătorilor, citând textul biblic din Apocalipsa 10:11.

De la începuturile sale modeste, cu doar 3 000 de membri în 1863, Biserica Adventistă a început o mișcare misionară fără precedent, a declarat Ng. Citând-o pe Ellen G. White, pionieră a Bisericii Adventiste, el a citit din Mărturii pentru comunitate, volumul 6, pagina 23, unde scrie: „Poporul lui Dumnezeu are o mare lucrare înaintea lui, o lucrare care trebuie să crească fără încetare și să ajungă la un nivel tot mai mare. Eforturile noastre în lucrarea misionară trebuie să devină mult mai extinse. O lucrare mai hotărâtă de cum s-a făcut trebuie să se facă înainte de a doua venire a Domnului nostru Isus Hristos. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să-și înceteze lucrarea până ce aceasta nu a cuprins lumea.”

Cum să ne înțelegem

Cu sute de naționalități, limbi și dialecte în toată lumea, cum ne înțelegem ca membri ai aceleiași biserici? a întrebat Ng. „Cum se înțeleg membrii din țări în care oamenii sunt foarte punctuali la întâlniri cu cei care vin din țări în care trebuie să te bucuri de timp, nu să îl respecți? Cum se înțelege o cultură a confruntării cu una a consensului?” a adăugat el.

Potrivit lui Ng, problema nu este una nouă. „Uitați-vă la apostoli. Cum se înțelegeau apostolii? Pe scurt, nu se înțelegeau”, a răspuns el. „Apostolii nu erau înnebuniți unii după alții. Gândiți-vă cât de repede au mers pe căi separate după plecarea lui Iisus. Apostolii aveau personalități foarte diferite și erau foarte competitivi. Întrebarea recurentă era: «Cine este cel mai mare?» Rivalitatea dintre colegi nu era o noutate.”

Ng le-a spus membrilor Comitetului executiv că i se pare interesant că scriitorii evangheliei nu au „cosmetizat” certurile dintre apostoli. „Unii erau impulsivi, în timp ce alții erau mai grijulii. Ucenicii se luau adesea la harță precum copiii. Aveau o relație instabilă”, a completat el.

Dar, potrivit relatării biblice din primele două capitole ale cărții Faptele Apostolilor, s-a produs o schimbare bruscă, a adăugat Ng. Biblia spune că erau „adunați laolaltă. (…) au făcut [o] rugăciune. (…) erau toți împreună. Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece și a început să predice.”

„Ce s-a întâmplat?” a întrebat Ng înainte de a oferi chiar el răspunsul. „Revărsarea Duhului Sfânt a creat schimbarea. [Duhul Sfânt i-a condus], confuzia transformându-se în organizare, competitivitatea în spirit de colaborare, iar gelozia în bunăvoință”, a subliniat acesta. I-a condus „de la frică la încredere, de la clevetire la laudă, iar de la disperare la speranță.”

Astfel, potrivit lui Ng, pentru ca o biserică globală să se înțeleagă, trebuie să permită prezența și influența Duhului Sfânt. „Nu ne putem înțelege prin propriile eforturi”, a subliniat el.

La finalul prezentării lui Ng, alți membri ai echipei sale au prezentat diferite aspecte ale lucrării departamentului pe care îl conduce. Printre aceștia s-au numărat David Trim, Directorul Biroului de Arhive, Statistică și Cercetare, Gary Krause, Directorul Adventist Mission, și alții.

Sursa: Adventist Review