„Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat” (Evanghelia după Matei 13:11 u.p. || VDDC)
Povestirea mi-a schimbat viața – fără exagerare. Povestirea este pasiunea și munca vieții mele.
În timp ce studiam pentru masterat, am urmărit această idee fundamentală: povestirea are puterea de a schimba oameni. Așa-i! Povestirile schimbă vieți. Povestirile influențează – o putere care există în afara elementelor componente. Există un motiv pentru care cred acest lucru – chiar mai multe, dacă stau să mă gândesc. Dumnezeu mi-a arătat frânturi din această idee de-a lungul anilor, și am căutat teorii și dovezi pentru a demonstra și înțelege ceea ce am experimentat.
Aflându-ne într-o tabără organizată de biserică, eu și soția mea, stăteam și plângeam alături de cineva care povestea cu putere. Weekend-ul acela am ascultat multe predici, da, dar ceea ce ne-a schimbat au fost povestirile: mărturiile personale, sincere ale vieților schimbate de Dumnezeu. Am auzit povestiri cu care ne-am identificat, istorii care ne-au scos din zona noastră de confort, și povestiri care ne-au provocat să reanalizăm viața și alegerile noastre. Acestea ne-au pornit într-o călătorie a reangajării împreună cu biserica și au deschis o cale pentru vindecare și pentru slujire care a schimbat viețile noastre și viețile altora.
Povestirile pe care soția mea mi le-a spus despre traumele și experiențele ei înainte de a ne întâlni m-a ajutat să îndepărtez straturile și să o înțeleg mai profund. Aceste istorii au pavat drumul către o mai mare empatie și înțelegere în interacțiunile cu oamenii. Am început să renunț la prejudecățile și la nerăbdarea mea pe măsură ce am început să caut să descopăr povestirile mai întâi.
Povestirile au lucrat în mine înainte de a realiza eu. Copil fiind, ele m-au inspirat să văd ce ar putea deveni lumea. În unele zile, erau o scăpare din lucrurile dureroase: bullying, frică și insuficiență. În alte zile, mă urcau într-un avion mai vesel, mai înalt. Mă uitam în sus și orele treceau ca vântul, trăind povestea altcuiva – descoperind bucuria creativității, a ritmului și a fluxului de cuvinte care curgeau în imaginația mea.
Povestirile m-au ajutat să înțeleg lumea. Copil fiind, povestirile m-au ajutat să iubesc și să trăiesc în afara mea, simțind, experimentând și mergând în papucii altora.
Mărturiile și veștile misionare din după-amiaza de Sabat m-au învățat puterea credinței, m-au inspirat să mă las condus de Dumnezeu, și să văd unde mă conduce El. Și povestirile biblice și parabolele lui Isus nu fac excepție.
Nu ar trebui să fim surprinși că al nostru Creator, Cel descris ca fiind „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:2), înțelege cum creierul nostru este programat să reacționeze la povestiri.
Ioan contopește două istorii în începutul Evangheliei sale. „La început”, spune el umplându-ne mintea cu imaginea creației, „a fost Cuvântul”. (Evanghelia după Ioan 1:1)
Cu doar câteva cuvinte, Ioan ne întoarce la istoria creației, declarând că Isus este Creator și legându-L de marea povestire despre Dumnezeu și istorie. El ne îndreaptă atenția spre puterea cuvintelor și a Cuvântului.
Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit și lumea a luat ființă. Nu este niciun dubiu că vorbele au putere, dar atunci când căutăm sens și așezăm cuvintele într-o povestire, ele devin o unitate mai puternică.
Povestirea este una dintre cele mai puternice unități de cuvinte pe care le poți crea. Oamenii iubesc să vorbească despre statistica conform căreia este de 22 de ori mai probabil să-ți amintești o povestire decât un concept.
The Macquarie Dictionary definește „parabola” ca fiind „o povestire alegorică scurtă, destinată transmiterii unor adevăruri sau a unor lecții morale”.
Există o istorie a parabolelor. Profesorii și retoricienii Greciei Antice utilizau deseori parabole, istorii scurte pentru a prezenta o idee. Mishnah, o colecție de istorii rabinice transmise oral, este plină de parabole, existând parabole și în Vechiul Testament (Judecători 9:7-15; 2 Samuel 12 etc.), cunoscute în ebraică ca Mashal, o tehnică despre care se crede că era bine cunoscută în timpul lui Isus.
Când ucenicii au venit la Isus și au întrebat: „De ce vorbești în parabole?” (Evanghelia după Matei 13:10), ei nu ar fi trebuit să fie surprinși de metodele Sale. Pare că întrebarea reală ar fi fost: „De ce nu explici orice învățătură?” sau poate „De ce sunt povestirile Tale uneori greu de înțeles?”
Explicația lui Isus pare să susțină această idee: „Isus le-a răspuns: <<Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.>>” (Ev. după Matei 13:11-13)
El nu dorea să fie înțeles ușor.
O parte din puterea povestirii stă în faptul că cei care chiar doresc să o înțeleagă – cei care permit timpului să le vină în ajutor – vor găsi înțelesul și miezul ei. Dacă Isus ar fi exprimat în mod direct porunca sau adevărul pe care dorea să li-l transmită ar fi fost omorât mult mai repede.
Parabolele lui Isus au venit de obicei ca răspuns la o provocare. Sclipirea acestor povestiri simple a fost faptul că Isus a oferit răspuns întrebărilor adresate, fără să ofere oportunitatea oponenților Săi să-L prindă în capcana întinsă.
Povestirile lui Isus nu sunt doar ajutoare inteligente în procesul învățării; ele sunt imagini ușor de înțeles și tangibile ale modului în care trebuie să arate împărăția; ele vorbesc despre probleme sau căderi ale naturii umane; ele arată spre modul în care Împărăția Sa care va veni trebuie să arate pe pământ.
Povestirile lui Isus sunt universale; ele sunt simple, dar conțin înțelesuri profunde.
Povestirile lui Isus sunt pământești. El a folosit exemple din viața de zi cu zi: de la viața la fermă sau la țară, la nunți, care erau cunoscute tuturor celor cărora le vorbea. Ei puteau să înțeleagă și să se regăsească în povestire. Și oamenii din toate culturile, care au trăit într-o perioadă de 2000 de ani, au putut să se regăsească în situațiile pe care Isus le-a descris.
Cuvântul lui Dumnezeu a fost auzit și toate au luat ființă. Astfel, când El spune o parabolă, ele trăiesc. Există putere și stăruință în cuvintele Sale. Ele aduc împărăția la viață; ele sunt dinamice, prezentând lucruri specifice din viața celor care le aud sau le citesc.
Isus ne-a lăsat daruri mari: nu doar Duhul Sfânt, ci și aceste învățături care ne pot provoca și ne pot schimba viața.
Când Creatorul Universului povestește despre Împărăția Sa, acele cuvinte au viață, putere și permanență.
Pe măsură ce petrecem timp cu parabolele lui Isus, suntem invitați să ne examinăm viețile și acțiunile noastre și să analizăm dacă se potrivesc cu Împărăția în care El ne invită să intrăm. Povestirile vor descoperi învățături provocatoare, care vor schimba viața.
Sursă:
Adventist News Network