Cum e posibil ca ceva scris în urmă cu peste 2 700 de ani să fie relevant pentru noi astăzi?
Trăim în era tehnologiei. În timp ce depunem eforturi pentru a ne adapta noii normalități impuse de pandemia de Covid-19, marile puteri încearcă să își intimideze adversarii pe fondul instabilității economice. Trăim în timpul sfârșitului?
Profetul Mica a vorbit unei națiuni ale cărei cirscumstanțe seamănă foarte mult cu cele din zilele noastre. Materialismul era omniprezent. Liderii religioși erau corupți. Bogații îi zdrobeau fără milă pe săraci. Guvernul avea în vedere propriile interese. Cheltuielile publice erau ridicate. Evenimentele din timpul sfârșitului [împărăției] erau reale – Israelul, regatul de nord, a încetat să existe în timpul lucrării lui Mica.
În capitolul 6 din Mica, „poporului lui Dumnezeu” i se amintește că, de-a lungul istoriei lor, acțiunile lui Dumnezeu au fost caracterizate de milă și îndurare. El i-a scos din Egipt, i-a răscumpărat și le-a făcut dreptate.
Ghilgal este menționat pentru că este esențial în istoria mântuirii lor și primul popas în Țara Promisă. De acolo nu a mai căzut mana. Douăsprezece pietre mari, luate de pe fundul Iordanului, au fost transformate acolo într-un altar. Acolo, poporul a reînnoit legământul cu Dumnezeu, a fost reinstituită circumcizia și au sărbătorit Paștele. Tot acolo a fost încoronat Saul, iar David a fost reconfirmat ca rege după revolta lui Absalom.
Dar Israelul se concentra asupra riturilor religioase externe – de la ofranda necesară, conform legii lui Moise, până la jertfirea a mii de berbeci și la jertfa supremă, aceea a primului născut, pentru păcatele poporului. În Mica 6:6-7 se observă o progresie de la mic la mare și apoi la hiperbolă, iar apoi urmează respingerea clară a posibilității de a-și câștiga favoarea lui Dumnezeu.
Mica 6:8 este cea mai succintă declarație biblică cu privire la voia lui Dumnezeu pentru poporul Său. Rabbi Simlai (250-290 d.Hr.) este considerat a fi primul rabin care a redus cele 613 porunci ale lui Moise la principii. El a declarat: „Lui Moise i-au fost date 613 porunci; apoi David le-a redus la 11, în Psalmii 15; Isaia (33:15) la șase, Mica (6:8) la trei: „să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău”.[i]
Aceste trei principii rezumă toate învățăturile profetice despre adevărata religie: o viață în care se manifestă dreptatea și mila datorită unei legături strânse cu Dumnezeu. Astfel, Mica 6:8 este versetul prin excelență al eticii biblice, descriind adevăratul stil de viață creștin.
Trebuie să recunoaștem că occidentalii tind să urmeze direcția logică de la cauză la efect. În gândirea ebraică, direcția este de la efect la cauză. Acest principiu funcționează de la vizibil la invizibil, de la superficial la real, de la exterior la interior. Cu alte cuvinte, pentru a înțelege ceea ce spune Mica, trebuie să inversăm succesiunea gândurilor. Trebuie să studiem textul de la sfârșit.
Mai întâi, „să umbli smerit cu Dumnezeul tău”
Aceasta este cauza tuturor celorlalte acțiuni descrise. Se bazează pe primele patru porunci.
- Smerenia nu este despre ceea ce simți, ci despre a ști cine ești și cui Îi aparții.
- Înseamnă a căuta în mod instinctiv și primordial binele celorlalți.
- Smerenia ne cere să iubim mila și să facem dreptate.
- Smerenia se manifestă în mod natural atunci când trăim în prezența lui Dumnezeu.
- A merge cu Dumnezeu înseamnă a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc și a trăi în conformitate cu voia Sa.
- Mersul cu Dumnezeu este asemenea unei periuțe de dinți. Toți avem nevoie de una, însă cel mai bine e atunci când este a noastră. Tot așa este și călătoria mea cu Dumnezeu – trebuie să fie individuală, autentică și personală.
- Doar atunci când umblăm smeriți cu Dumnezeu putem aplica primele două principii din lista lui Mica.
Apoi, „să iubești mila”
Acest principiu are la bază ultimele șase porunci.
- Mila înseamnă să acționezi iubitor și binevoitor în ciuda faptului că acest lucru necesită sacrificii.
- Mila înseamnă să manifești de bunăvoie dragoste, loialitate și credincioșie. Termenul ebraic folosit este chesed, care înseamnă mai degrabă o „bunătate caracterizată de dragoste” – descoperită pe deplin în caracterul lui Dumnezeu dat pe față în timpul călătoriilor care au urmat exodului. Bunătatea lui Dumnezeu caracterizată de dragoste este acea iubire sigură care nu va renunța la poporul Său. Nici măcar perseverența lui Israel în a-și urma propria dorință nu a putut distruge bunătatea Lui caracterizată de dragoste. Deși Israelul este necredincios, Dumnezeu rămâne credincios. Acest refuz constant și persistent al lui Dumnezeu de a renunța la Israelul îndreptat spre rău redă principala semnificație a
În cele din urmă, „să faci dreptate”
Aceasta este destinația ultimă a celor care umblă cu Dumnezeu.
- sĂ faci dreptate înseamnă să faci ceea ce trebuie indiferent cât de dificil sau cât de neconvenabil ar fi.
- Dreptatea este ceea ce fac oamenii atunci când sunt îndemnați de Duhul lui Dumnezeu. Ea are legătură cu corectitudinea și egalitatea pentru toți, în special pentru cei slabi și neputincioși care sunt exploatați de alții.
Mesajul din Mica 6:8 își găsește ecou de trei ori în lucrarea lui Hristos așa cum este prezentată în Evanghelia după Matei. Cu fiecare ocazie, Iisus devine mai direct în a susține mila ca fiind mai importantă decât jertfele. O cină cu prietenii lui Matei a determinat prima astfel de remarcă după ce fariseii L-au acuzat pe Iisus că Se asociază cu escroci și lepădături. Iisus le-a spus fariseilor care Îl acuzau că El dorește milă, „nu jertfă” (Matei 9:13). Iisus și-a apărat ucenicii acuzați de farisei că nu respectau Sabatul, când a spus: „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfe», n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi” (Matei 12:7). În cea de-a treia ocazie, în Matei 23:23, Iisus le-a transmis fariseilor o mustrare directă și a spus: „Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimion, dar neglijaţi cele mai importante lucruri din Lege, şi anume dreptatea, mila şi credincioşia! Pe acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi!” (NTLR).
În calitate de adventiști, suntem înclinați să devenim farisei. În calitate de creștini conservatori cu alegeri foarte clare în ceea ce privește stilul de viață, Îl putem pierde din vedere pe Iisus și putem deveni preocupați de ceea ce se vede; putem cădea în capcana mântuirii prin confesiunea din care facem parte, mai degrabă decât să o vedem ca fiind darul plin de îndurare al lui Dumnezeu. Prea adesea, ne pasă mai mult să avem dreptate decât să facem binele.
Nu e important dacă trăim în timpul sfârșitului – ceea ce este cu adevărat important este să avem o relație vie, tot mai apropiată, cu Dumnezeu.
Ce ne cere Domnul? În Mica, Dumnezeu ne reamintește că El nu urmărește o abordare de la exterior, una care să ne facă să bifăm criteriile pe care le îndeplinim. El dorește ca noi să fim frânți la cruce. Trebuie să ne dăm seama de faptul că doar atunci când ne bazăm în totalitate pe El vom iubi mila și vom face dreptate.
Sursa: Adventist Review
[i] Barbara Davis, “From the Editor,” Hayidon: The Prizmah Journal (Autumn 2011), 3.