Toți ne dorim să prosperăm – din punct de vedere material, social, fiziologic – iar Dumnezeu continuă să fie interesat de binele și prosperitatea omenirii în ciuda faptului că părinții noștri au păcătuit în Eden și au pierdut paradisul prosperității (Geneza 2:3). Dar care este acum perspectiva biblică referitoare la prosperitate? Susține Scriptura evanghelia contemporană a prosperității? Voi prezenta pe scurt originea și impactul acestei învățături, voi sublinia câteva dintre capcanele ei și voi revizui conceptul biblic cu privire la prosperitate.
Origine și impact
Evanghelia prosperității este învățătura conform căreia „credincioșii au dreptul să fie binecuvântați cu sănătate și bogăție” și pot obține aceste binecuvântări prin mărturisiri de credință și „semănând semințele” prin aducerea cu credincioșie a zecimilor și darurilor”.[1] Această învățătură este susținută de creștini care spun că fac parte din mișcarea prosperității sau mișcarea credinței. Mișcarea a început în America de Nord, în timpul deceniului care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când câțiva predicatori penticostali au reluat teologia „credinței dominante” a lui Essek William Kenyon, pe care acesta o împrumutase de la mișcarea metafizică.[2] Acești predicatori au prezentat credința ca fiind o forță care, atunci când este exprimată sub forma unor mărturisiri pozitive, aduce sănătate, bogăție și succes în viața credinciosului.
Una dintre personalitățile cheie ale acestei mișcări a fost Oral Roberts (1918-2009), care a influențat alți predicatori precum A. Allen (1911-1970), Kenneth Hagin (1917-2003), Kenneth Copeland (1937-) și Fredrick Price (1932-).[3] În anul 1956, Roberts a publicat God’s Formula for Success and Prosperity [Rețeta lui Dumnezeu pentru succes și prosperitate], care oferea un mod sistematic de a cere binecuvântările divine; iar în 1970 a introdus o formulă pentru îmbogățire în Miracle of Seed-Faith [Minunea credinței sămânță][4]. La sfârșitul anilor 1970, mișcarea credinței devenise vizibilă în America de Nord. Teologia sa a atras mulți predicatori din principalele confesiuni religioase, un număr semnificativ de adepți provenind nu numai din rândul americanilor albi, ci și al negrilor și hispanicilor. S-au răspândit asociații ale bisericilor prosperității, ducând teologia prosperității și în afara Americii de Nord.
Atunci când evanghelia prosperității a depășit limitele continentului american, ea a fost primită călduros în țările în curs de dezvoltare.[5] Învățătura sa este plăcută și a pătruns în lumea creștină datorită (1) hermeneuticii și teologiei ei care aproape îl îndumnezeiește pe credincios (vedeți mai jos); datorită (2) muzicii care cântă părăsirea sărăciei și cere succesul material; datorită (3) omileticii caracterizate de minuni care promovează semănatul semințelor și mărturisirile de credință pozitive; și datorită (4) stilului de viață extravagant pe care îl promovează ca măsură a credinței și a binecuvântărilor.
Influența mișcării se reflectă nu numai în numărul adepților săi, ci și în adaptarea la învățătura prosperității, evidentă și printre alte confesiuni creștine. Există indicii ale prezenței acestei influențe și printre unii adventiști de ziua a șaptea din Africa.[6] De exemplu, unii membri, inclusiv pastori, adoptă teologia și practica predicatorilor prosperității în ungere, muzică, rugăciune și iertare a păcatelor. Unii membri vizitează, de asemenea, predicatori ai prosperității pentru rugăciune și iertarea păcatelor.
Capcanele evangheliei prosperității
În raport cu Biblia, învățătura cu privire la prosperitate are deficiențe într-o serie de aspecte critice, ducând la denaturarea înțelegerii biblice a prosperității. Iată trei dintre aceste capcane:
Evangheliei prosperității îi lipsește o hermeneutică solidă. Deși predicatorii prosperității citează pasaje din Scriptură pentru a susține o parte dintre afirmațiile lor, Biblia nu este principala sursă a teologiei lor, ci ei pretind că au acces direct la mintea divină, cunoștințele fiindu-le revelate direct – acestea îi sunt descoperite credinciosului direct, pe tărâmul spiritual. Idealismul și misticismul filosofic stau la baza conceptului de cunoaștere revelată învățat de acești predicatori. Deoarece, adesea, conținutul cunoașterii revelate contrazice și înlocuiește Scriptura, hermeneutica tradițională, care include și metoda analizei istorico-gramaticale, nu își are locul în teologia prosperității. În calitate de comunitate care crede în Biblie, acceptarea Bibliei ca fiind „singurul crez” de către adventiștii de ziua a șaptea se opune diametral conceptului de cunoaștere revelată din teologia prosperității (2 Timotei 3:14-17).
Evangheliei prosperității îi lipsește o teologie biblică solidă. În esență, această evanghelie învață că moartea lui Hristos pe cruce a câștigat dreptul credincioșilor la sănătate și bogăție, succes și progres, pe care omenirea le-a pierdut la căderea în păcat (Geneza 3). După moartea lui Hristos, „credința lui Dumnezeu”, o forță a credinței care are puterea de a face ca lucrurile să se întâmple, este reprodusă în credincioșii născuți din nou care își pot transpune drepturile în realitate. Această teologie îi divinizează, în cele din urmă, pe credincioși, făcându-i niște „zei mai mici” care își pot exercita forța credinței prin expresii convenționale în domeniul spiritual care se transformă în realități materiale. De fapt, credincioșii pot „exprima și revendica” ceea ce își doresc fie independent, fie manipulându-L pe Dumnezeu. Întrucât hermeneutica mișcării nu este controlată de Scriptură, teologia rezultată ignoră și ea Scriptura.
Evanghelia prosperității nu ține cont de concepte biblice fundamentale. În primul rând, învățând că bogăția materială trebuie să fie prezentă în viața credincioșilor, evanghelia prosperității nu ține cont de conceptul biblic de prosperitate (descris mai jos). În al doilea rând, la fel de nebiblic este și conceptul de „forță a credinței”. Potrivit Scripturii, credincioșii trebuie să își exercite credința în Dumnezeu (Habacuc 2:4; Ioan 14:1). Ei depășesc dificultățile vieții prin încrederea în Dumnezeu (Psalmii 24; Isaia 40:31), în timp ce trăiesc cu speranța că Hristos revine în curând (Ioan 3:16; Apocalipsa 22:20).
În al treilea rând, teologia prosperității promovează o obsesie cu privire la bogăția materială care se concentrează asupra lui aici și acum, lipsind în mare măsură sau în totalitate preocuparea pentru lumea viitoare. Obsesia pentru bogăția materială – adevărată și în ceea ce privește conceptul de „forță a credinței” – afectează negativ relația dintre Dumnezeu și credincios (Ioan 15:5). Relația cu Dumnezeu este mai importantă decât bunurile materiale, deoarece „viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). În cele din urmă, evanghelia prosperității a abătut atenția de la mesajul cu privire la împărăția lui Dumnezeu la prosperitatea materială a credinciosului. Credincioșii nu sunt chemați la bogăție materială (Matei 10:9-10). Mai degrabă, ei sunt chemați să fie martori ai mântuirii care este în Hristos (Matei 28:19-20; Romani 1:16). Evanghelia lui Hristos îndreaptă atenția credincioșilor spre viața veșnică (Matei 10:22,41-42; Luca 10:20; Apocalipsa 22:1-5).
Conceptul biblic de prosperitate
Textele biblice sugerează faptul că „prosperitatea” nu se referă numai la bogăția materială, ci și la pace și la prezența lui Dumnezeu în viața cuiva (Psalmii 1:1-2; Psalmii 128; 3 Ioan 2). Dumnezeu este sursa tuturor binecuvântărilor, inclusiv a prosperității materiale (Geneza 1:28-29; 1 Corinteni 29:11-16; Psalmii 24:1-2). Întrucât El dă viață și binecuvântează cu bogăție, El cere ca oamenii să I se închine nu numai cu inima, ci și cu bunurile lor materiale (Deuteronomul 12:5-6; Maleahi 3:8-12).
Dumnezeu a promis binecuvântări materiale pentru vechiul Israel ca națiune (Deuteronomul 28:1-14), dar acest lucru nu însemna că fiecare israelit urma să devină bogat. Dimpotrivă, în poporul lui Dumnezeu aveau să existe întotdeauna oameni săraci și în nevoie (Deuteronomul 15:11; Matei 26:11). În consecință, fidelitatea față de Dumnezeu nu trebuie măsurată prin bunuri materiale. Cei drepți vor fi binecuvântați (Proverbele 10:6-7; 28:20), dar pot și suferi sau pot avea lipsuri materiale (Iov 1, 2; Faptele apostolilor 11:27-30). Cei răi pot prospera (Psalmii 73:3-12; Ieremia 12:1; Maleahi 3:15), deși nu neapărat ca urmare a binecuvântărilor speciale ale lui Dumnezeu (Proverbele 20:21; 28:20). Ceea ce a promis Dumnezeu este că El va asigura necesitățile vieții – mâncare, băutură și îmbrăcăminte (Matei 6:25-34).
Adevărata prosperitate este un dar de la Dumnezeu. Dar, în calitate de administratori, credincioșii trebuie să lucreze cu conștiinciozitate și să investească pentru a-și dezvolta la maximum darurile (Deuteronomul 8:17-18; Proverbele 10:4-5; Eclesiastul 11:1-6; 2 Tesaloniceni 3:6-12). Nu toată lumea poate obține bogății materiale, dar credincioșii trebuie să se mulțumească cu ceea ce au (1 Timotei 6:6-10). Deoarece bogații și săracii coexistă în poporul Său, Dumnezeu îi încredințează comunității de credință – în special celor care prosperă din punct de vedere material – responsabilitatea de a împărtăși binecuvântările de care se bucură cu cei săraci și în nevoie (Leviticul 25:6-55; Deuteronomul 15:7-11; Isaia 58:6-8; Romani 12:13; 1 Timotei 6:17-19). Într-adevăr, adevărata închinare include generozitatea față de cei mai puțin privilegiați (Matei 25:34-40; Faptele apostolilor 2:44-45; 4:32-37; 2 Corinteni 9:6-12; 1 Ioan 3:17-18).
Iisus le-a spus urmașilor Săi să nu se concentreze asupra bunurilor materiale (Matei 6:19-21; Luca 12:15; Apocalipsa 3:17-18). Întrucât „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10), Pavel îi sfătuiește pe credincioși să fugă de dorința de bogății care aduc ispita și distrugerea (versetele 9 și 10; vezi și Proverbele 30:8-9), ci mai degrabă să „lupte lupta cea bună a credinței” și să caute „neprihănirea” care duce la „viața veșnică” (1 Timotei 6:11-12).
Indiferent dacă sunt bogați sau săraci, credincioșii trebuie să trăiască în vederea „fericitei nădejdi” și a „arătării slavei” lui Hristos (Tit 2:13, NTLR). Atunci, cei drepți vor primi o moștenire eternă, o răsplată mai valoroasă decât orice bogăție pământească (Daniel 12:13). Aceasta este speranța noastră.
Evanghelia împărăției lui Dumnezeu nu este o evanghelie a bogăției materiale, ci vestea bună a mântuirii în Hristos. Evanghelia prosperității nu este o evanghelie biblică. Ea este incompatibilă cu conceptul biblic de prosperitate și distorsionează credința, stilul de viață și misiunea biblice. Adventiștii de ziua a șaptea nu pot adopta învățătura prosperității, nici în totalitate, nici parțial, deoarece acest lucru ar însemna să se îndepărteze de Scriptură și de Spiritul Profetic și, prin urmare, să își piardă identitatea și misiunea.[7]
Despre autor: Dr. Daniel Bediako este președinte și prorector al Valley View University din Ghana.
[1] Lausanne Movement (Africa Chapter), „Lausanne Theology Working Group Statement on the Prosperity Gospel”, Evangelical Review of Theology 34, no. 2 (2010), pag. 99.
[2] Kate Bowler, Blessed: A History of the American Prosperity Gospel (New York: Oxford University Press, 2013), pag. 59.
[3] Ken Silva, „True Origins of the Prosperity Gospel aka Word Faith Theology”, apprising.org/2014/08/30/ true-origins-of-the-prosperity-gospel-aka-word-faith-theology/, consultat în 4 septembrie 2020.
[4] Roberts a fost influențat și de Napoleon Hill (1883-1970), un scriitor faimos al Mișcării Gândirii Noi, în mod special de cartea sa Think and Grow Rich (Meriden, Conn.: Ralston Society, 1937), publicată în limba română cu titlul Gândește și vei fi bogat (Editura Litera, 2018).
[5] Bowler, pag. 4-8, 86-89; Paul Gifford, „The Prosperity Gospel in Africa: Expecting Miracles,” Christian Century 124 (2007), pag. 20-24.
[6] Vezi, de exemplu, Bukola Ajide, The Unknown Secrets of Prosperity (Lagos, Nigeria: Victory Sanctuary, 2007).
[7] Pentru o analiză exhaustivă, vezi Daniel Bediako, ed., Prosperity Gospel: A Biblical-Theological Evaluation (Accra, Ghana: Advent Press, 2020).