Anul vechi, cu povara evenimentelor lui, a trecut repede. Noul an, cu toate oportunitățile sale, a începută. Ce progrese am făcut, în acest an, în cunoașterea lui Hristos? Suntem pregătiți să demonstrăm, mai deciși ca niciodată, că suntem de partea Domnului? Într-un timp în care popoarele lumii nu știu dacă să aleagă infidelitatea sau idolatria, suntem noi pregătiți să rămânem ambasadori fideli ai lui Hristos? Nu ar trebui, la începutul acestui nou an, să ne predăm pe noi înșine și tot ceea ce avem lui Dumnezeu? Nu ar trebui să ascultăm de vocea Sa, care ne cheamă să acceptăm o nouă provocare, să ne consacrăm pe noi și capacitățile care ne-au fost încredințate pentru a-I sluji?
Lui Dumnezeu Îi datorăm tot ce avem și suntem. În El avem viața, mișcarea și ființa [n. tr.: Faptele apostolilor 17:28]. El nu ne-a uitat. În cartea Sa, fiecărei ființe umane îi este dedicată o pagină pe care este consemnată întreaga sa istorie. Dumnezeu lucrează în mod constant și neobosit pentru fericirea noastră, plasând nenumărate comori la îndemâna noastră. „Domnul este bun față de toți și îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui. Îți deschizi mâna și saturi după dorință tot ce are viață” [n. tr.: Psalmii 145:9,16]. El este Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri [n. tr.: 2 Corinteni 1:3]. Bunătatea Domnului umple pământul [n. tr.: Psalmii 33:5]. Creația proclamă, printr-o miriadă de voci, răbdarea, dragostea și mila Celui Atotputernic.
Iubirea neschimbătoare a lui Dumnezeu
De-a lungul tuturor veacurilor, Dumnezeu a manifestat o iubire fără egal pentru rasa umană. El a iubit atât de mult lumea încât i-a oferit un dar care sfidează logica. Pentru a dezvălui abundența harului Său, El L-a trimis pe singurul Său Fiu în lumea noastră, pentru a trăi ca un om printre oameni, pentru a-Și petrece viața în slujba omenirii. Fiul Dumnezeului Infinit a fost pus în numărul celor fărădelege [n. tr.: Isaia 53:12] în locul nostru. Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a revărsat în lume bogăția harului Său. Dumnezeu nu putea decât să ofere totul, nici mai mult, nici mai puțin. „Dragostea stă nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” [n. tr.: 1 Ioan 4:10].
Dumnezeu ne-a făcut administratorii Lui. Fiecăruia dintre noi i-a dat un anumit talent pe care trebuie să îl dezvolte și să I-l înapoieze. Fiecare a primit ceva în custodie. Timpul, intelectul, rațiunea, banii, slujirea blândă la care unii se pricep atât de bine – acestea sunt darurile lui Dumnezeu. De la cel dintâi până la cel de pe urmă, tuturor li s-au încredințat bunurile Cerului și de la toți se așteaptă să I le înapoieze Dătătorului.
Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne predăm Domnului. Viața, cu darurile și privilegiile ei, este darul lui Dumnezeu. Să nu uităm că ea vine de la Dumnezeu și trebuie să Îi fie pe deplin consacrată. Să spunem împreună cu Pavel: „Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință” [n. tr.: 1 Filipeni 3:8-9].
Revendică binecuvântările Lui!
Când ne vom preda lui Dumnezeu, vom fi dispuși să-I dăm ceea ce El ne-a dat. Tot ce avem și suntem trebuie așezat la picioarele lui Hristos. Am fost cumpărați cu un preț care nu poate fi estimat și ar trebui să considerăm un privilegiu posibilitatea de a coopera cu Dumnezeu prin negarea sinelui, prin oferirea bunurilor noastre pământești pentru ca cei care se află în întunericul erorii să audă adevărul. Fiecare suflet salvat valorează mai mult decât o lume întreagă, pentru că este salvat pentru viața veșnică. Cei care își investesc mijloacele în această lucrare își dublează talentele.
Indiferent dacă Îi oferim lui Dumnezeu mintea, sufletul și puterea noastră, totul Îi aparține. Dumnezeu i se adresează fiecărei ființe umane, spunându-i: „Am o pretenție în ceea ce te privește. Dă-Mi entuziasmul, abilitățile, energia și mijloacele tale.” El are dreptul să le ceară, căci suntem ai Lui, răscumpărați prin dragostea Lui nemărginită și prin agonia crucii de pe Calvar, din robia păcatului. În niciun caz nu trebuie să ne dedicăm puterile propriei slujiri. Zi de zi trebuie să Îi înapoiem Domnului ceea ce ne-a încredințat. Și trebuie să Îi cerem nu numai binecuvântări trecătoare, ci și daruri spirituale. Cel care cere cu credință, crezând că Dumnezeu Își va împlini cuvântul, și care acționează în concordanță cu rugăciunea lui Dumnezeu, făcând voia Sa în toate lucrurile, va primi binecuvântări bogate de sus. Și, pe măsură ce le primește, trebuie să le ofere celor care au nevoie de ajutor.
Autor: Ellen White
Acest pasaj este extras din revista Signs of the Times din data de 2 ianuarie 1901.
Sursa: Adventist Review