Spre deosebire de politică, în împărăția lui Hristos, cel care pierde câștigă.
Cum ar trebui să abordăm noi, creștinii adventiști de ziua a șaptea, ziua alegerilor?
Specialistul în istoria Bisericii Douglas Mordan, în fascinantul articol „Politics and Voting” [Politica și votarea] din Ellen G. White Encyclopedia, descrie modul în care „atitudinea [inițială] împotriva votării și implicării politice” din primii ani ai acestei mișcări apocaliptice s-a schimbat odată cu izbucnirea războiului civil. În 1865, în cadrul sesiunii Conferinței Generale s-a hotărât „că ar putea fi «adecvat» ca un credincios în a doua venire să își exercite influența prin votul său «în favoarea justiției, umanității și dreptății»”. Ellen White „a împărtășit această opinie” și a reacționat puternic la efortul unor „oameni necumpătați” de a-i încuraja pe credincioșii adventiști din Battle Creek „să continue să evite urnele”. A nu vota „în acest context ar însemna complicitatea implicită la rău” (pag. 1037).
Dar atitudinea ei nu era una de aprobare generală a politicii. „Dacă politica a oferit oportunități și chiar obligația pentru o slujire creștină, aceasta a prezentat și influențe periculoase care amenințau să îi modeleze pe cei implicați, mai degrabă decât să se întâmple invers”, scris Morgan. Ellen White a fost clară și le-a transmis „credincioșilor principiul conform căruia cetățenia în împărăția lui Hristos este cea care trebuie să motiveze și să controleze interacțiunea lor cu puterile politice de pe Pământ”. Ca o consecință a susținerii mișcării populiste în întreaga țară în 1896, un partid politic a propus să fie „emisă o monedă de argint ca panaceu al nedreptăților de ordin economic suferite de clasa rurală și de cea muncitoare din țară”. Ellen White, deși susținea justiția economică pentru cei săraci, a avertizat cu privire la faptul că acest plan urma să aibă efectul opus. „Îndrumările date de unicul Fiu al lui Dumnezeu, a declarat ea, este: «nu veți susține prin vorbirea și influența voastră nicio strategie politică al cărei scop este să-i îmbogățească pe unii și să aducă oprimare și suferință asupra claselor mai sărace»” (pag. 1038).
În ceea ce privește partidele politice aflate în concurență, în 1897, ea a scris cu îndrăzneală că „au loc fraude de ambele părți” și i-a îndemnat „pe cei pentru care Domnul Iisus este „căpitanul” să „stea sub steagul Lui” și să evite „legăturile cu oricare dintre părți” (Manuscrisul 43, 27 decembrie 1896). Să voteze? Desigur. Chiar i-a sfătuit pe tinerii studenți: „Aveți gânduri pe care nu îndrăzniți să le exprimați, ca de exemplu… să faceți parte din consilii deliberative și legislative, ajutând la adoptarea legilor pentru națiune? Nu este nimic greșit în aceste aspirații. Fiecare dintre voi poate avea scopul său” (Advent Review and Sabbath Herald, 19 august 1884, în Solii către tineret, pag. 36, sublinierea autorului). Dar adventiștii, ne reamintește ea, „trebuie să fie supuși ai împărăției lui Hristos, purtând steagul pe care este scris «Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus» [Apocalipsa 14:12]” (Scrisoarea 95, 16 iunie 1899).
Este un sfat înțelept pentru noi, cei din secolul al XXI-lea. Da, ne exercităm dreptul de a vota în calitate de cetățeni ai unei țări. În fața urnei ne facem auziți și ne exprimăm convingerile cu privire la numeroase probleme. Dar să facem acest lucru fiind în permanență conștienți de două lucruri. În primul rând, nu așteptăm un salvator uman. În cel mai bun caz, politica este actul compromisului legislativ cu scopul de a satisface o majoritate a cetățenilor. Dar, din păcate, vremurile în care trăim și tehnologia lumii noastre obsedate de rețelele sociale ne-au transformat în adversari agresivi cu oricine și cu toți cei care văd viața diferit de noi și ne alăturăm rapid altor voci puternice de la care ne luăm puterea. Oricine se remarcă în acest proces dur cu greu poate fi un salvator potrivit, iar această tristă realitate nu poate fi schimbată.
În al doilea rând, suntem cetățeni ai împărăției veșnice a lui Hristos care am fost răscumpărați cu sânge. Iar „politica lui Iisus” (așa cum a exprimat-o John Howard Yoder) nu permite o mentalitate de genul „câștigătorul obține totul”. De fapt, Hristos Însuși ne insuflă propriul spirit al „învinsului care obține totul”: „Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, o va salva” (Marcu 8:35, NTLR). Dragostea supremă pentru Dumnezeu și dragostea imparțială pentru aproapele nostru nu pot prospera decât printr-un spirit de renunțare de sine, un spirit care, din păcate, lipsește cu desăvârșire din politica actuală. Dar noi putem fi diferiți – trebuie să fim diferiți. Fără a ne compromite convingerile profunde, încă mai putem fi cetățeni iubitori, amabili și plini de compasiune – bărbați, femei și tineri care prețuiesc sufletul mai mult decât votul, care merg împreună fără a susține întotdeauna o parte.
Deci, votați, însă fie ca fața dumneavoastră să spună adevărul: „Dumnezeu, Care a spus: «Să lumineze lumina din întuneric!», a luminat şi inimile noastre, pentru a ne da lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu strălucind pe faţa lui Isus” (2 Corinteni 4:6).
Articol adaptat din Adventist Review