Noua Europă, asta în care trăim de ceva timp, și care deja s-a învechit, are o problemă nerezolvată. Odată cu refuzul de a include în tratatele fondatoare recunoașterea moștenirii iudeo-creștine a Europei, problema creștinismului în Europa a rămas în suspensie.
PENTRU UN CREȘTINISM AL NOII EUROPE, editat de Colegiul „Noua Europă” și de „Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problemelor Religioase ale Integrării Europene, Editura Humanitas, Seria Boltzmann, vol. III, 2007.
Autorii studiilor cuprinse în acest volum sunt, în ordinea aranjării lor în lucrare, sunt:
- Andrei Pleșu – Introducere;
- Teodor Baconsky – Europa creștină. Metoda Cut & Paste;
- Ioan I.Ică Jr. – Perspective comparative asupra reformei Bisericii în Europa secolului XX;
- Bogdan Tătaru-Cazaban – O perspectivă răsăriteană asupra unității Bisericii: A. Scrima și dialogul dintre Constantinopol și Roma;
- Elena Ștefoi – Biserica Ortodoxă Română după comunism. Imagini, practici, opțiuni;
- Ana Manolescu – Prospețimea teologică a muzeografei lui Horia Bernea;
- Radu Carp – Stat, Biserică, cetățean – în căutarea unui model european al religiilor.
Explicând conținutul acestui volum, Andrei Pleșu spune: „Volumul de față continuă o serie de trei, pe care Colegiul „Noua Europă”, cu sprijinul financiar al Societății austriece Ludwig Boltzmann, le-a realizat în perioada 2001-2005. E vorba de studii și cercetări ale unor autori români, privind problematica religioasă a Europei de azi. Ni s–a părut că agenda integrării europene [ care, apropos, nu s-a încheiat nici până acum], dominată de exigențele politico-administrative, s-a complăcut și se complace încă în a aborda neglijent o componentă esențială a „europenității” și a contemporaneității: aceea legată de valorile, practicile și disputele religioase. E un caz tipic de obnubilare, explicabil prin prevalențe ideologiilor asupra realității. Ideologiile la modă spun că religia este un atavism, că ea este incompatibilă cu modernitatea, cu democrația, cu liberalismul. În cel mai bun caz, i se concede spațiul privat, pe un fond de secularizare crescândă. Realitatea nu confirmă, totuși, aceste sloganuri, iar studioșii riguroși ai fenomenului (José Casanova, Hans Joas, Charles Taylor, Ingolf Dalferth, Friedrich Wilhelm Graf etc.) știu să scoată în relief fapte semnificative, de natură să nuanțeze lucrurile, Politica mondială e marcată drastic de tematica religiozității.”(p.5).
Acest citat amplu argumentează, cred, extrem de clar actualitatea și acuitatea problematicii religiozității în Europa și, iată , deja, în România.
Fiecare dintre autori abordează un fragment (care îi este mai familiar sau mai aproape de sufet) din întregul problematicii propuse de volum: un creștinism al noii Europe, deși, de exemplu, Teodor Baconsky subliniază faptul istoric și extrem de prezent contemporan al divizării creștinismului european; „De la formarea sa în sânul elenismului mediteranean și până la babilonicul ei statut planetar de astăzi, Biserica lui Christos a cunoscut trei mari fracturi; față de Sinagogă, între Orient și Occident și, mai apoi, între adepții și adversarii apuseni ai instituției papale. Fiecare dintre aceste fracturi a determinat escamotarea unui element capital din arhitectura unei Biserici creștine complete: simțul profetic s-a atrofiat din pricina cripto-marcionismului (sau a numitului antisemitism teologic), „pierderea Orientului” a prefăcut binomul credință-rațiune într-un antagonism păgubos și a relativizat, pe de altă parte, principiul colegialității episcopale, iar subminarea protestantă a monarhiei papale a declanșat „dezvrăjirea” modernă a homo hierarchicus de acum „acefal”.”(p. 22).
O lectură utilă, care pune pe gânduri și invită la meditație cu privire la atitudinea personală, dar și a bisericii fiecăruia.
Lectură utilă, lămuritoare și…dubitativă…