Pandemia ne-a făcut vulnerabili. Ce e de făcut?
Anul acesta, existența noastră a fost plină de surprize și greutăți. Unii prieteni mi-au mărturisit că ultimele luni au fost cele mai grele din viața lor.
Deși lumea nu a fost perfectă niciodată, se pare că acum este pe punctul de a se dezintegra din cauza dezastrelor naturale, a frământărilor politice și sociale, a bolilor, a morții provocate de pandemie și a crizelor economice. Oamenii sunt afectați, speriați, furioși, nesiguri și extrem de obosiți. Le vine să strige: „Destul! Nu știu cât mai pot să rezist”.
Unii pot să fie copleșiți de gânduri de vinovăție: Sunt creștin, dar nu mă simt fericit. Sau: Nu sunt un creștin adevărat, pentru că îmi este greu să am încredere în Dumnezeu.
Cartea lui Habacuc are un mesaj care ne spune că putem să trăim mai presus de circumstanțele vieții privind dincolo de ele.
„Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori,
vița nu va da niciun rod,
rodul măslinului va lipsi
și câmpiile nu vor da hrană,
oile vor pieri din staule
și nu vor mai fi boi în grajduri,
eu tot mă voi bucura în Domnul,
mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele.
Domnul Dumnezeu este tăria mea;
El îmi face picioarele ca ale cerbilor
și mă face să merg pe înălțimile mele.” (Habacuc 3:17-19)
Mod de supraviețuire
Despre ce este vorba? Este vorba despre un dialog și o sentință a lui Dumnezeu, și anume că babilonienii vor aduce distrugere. Această sentință este sigură și necondițională. Habacuc ajunge să se împace cu această realitate și o acceptă. Poporul lui Dumnezeu va trece printr-o perioadă de suferință.
În text, Habacuc descrie devastarea totală care urma să afecteze fiecare secţiune a vieţii. Toate recoltele – de smochine, struguri şi grâu – erau în pericol. În cazul în care câmpurile nu urmau să producă nimic, oamenii aveau să moară de foame. Oi, capre și boi – dacă vreuna dintre ele ar pieri, oamenii ar supraviețui, dar dacă ar pieri toate, aceasta ar produce mari greutăți, devastare și chiar foamete.
Realitatea că poporul lui Dumnezeu se confruntă cu perioade grele revelează ceva ce trebuie să vedem și să admitem înainte de a merge mai departe: circumstanțele bune și cele rele ale vieții vor însoți viața noastră, a tuturor. Nimeni nu este scutit de durerile și luptele acestei vieți stricate și păcătoase. Nici chiar credincioșii nu sunt ocoliți de provocările vieții.
Se pune întrebarea: „Ce ar trebui să facem? Cum ar trebui să reacționăm?”
Austriacul Viktor Frankl, supraviețuitor al Holocaustului, a scris cartea Omul în căutarea sensului vieții, bazată pe experiențele proprii în lagărele naziste. Frankl a fost psihiatru și neurolog. El a petrecut trei ani în diverse lagăre de concentrare naziste. Când a sosit în primul lagăr, el și alți 1500 au fost puși într-o baracă făcută doar pentru 200 de oameni. Primeau zilnic aproximativ 100 grame de pâine. Frankl a fost despărțit de soție, de mamă, de tată și de fratele lui. A aflat mai târziu că toți fuseseră uciși.[1]
Ce anume l-a susținut? El scrie: „Este posibil să practici arta de a trăi chiar și într-un lagăr de concentrare.”[2] Frankl povestește că deținuții au descoperit un anumit sens al vieții ajutându-i pe alții în decursul zilei; aceasta le-a dat voința și putere să reziste. Câțiva deținuți s-au încurajat unii pe alții să cânte, să glumească, să-și închipuie că fotografiază apusul soarelui și, cel mai important, să rememoreze amintiri prețioase.[3]
Ce anume l-a ajutat să depășească aceste circumstanțe? Două citate:
„Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne amintim de aceia care treceau din baracă în baracă, mângâindu-i pe ceilalţi, dăruindu-le ultima lor îmbucătură de pâine. Vor fi fost puţini la număr, dar ei ne dau îndeajuns de multe dovezi că omului i se poate lua totul, mai puţin un lucru: ultima dintre libertăţile umane ‒ respectiv aceea de a-şi alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-şi alege propriul mod de a fi.”[4]
„Viața nu devine niciodată insuportabilă din cauza împrejurărilor, ci doar din cauza absenței sensului și a scopului.”[5]
Cum să ții piept vieții
Fiind parte a situației în care se afla Israel, Habacuc alege să se bucure în Domnul. Noi putem să trăim mai presus de împrejurări. În primul rând, putem să ne bucurăm ținând cont de cine este Dumnezeu. Indiferent cu ce ne confruntăm, noi credem că viața are sens.
Mă gândesc la Pavel. Fiind în închisoare, Pavel și Sila puteau să cânte și să-L laude pe Dumnezeu (Faptele apostolilor 16:25-26). Nu mi-i imaginez așezați pe jos, în mizeria unei celule, având nesiguranța zilei de mâine și dureri în tot corpul, din cauza bătăilor administrate de temnicer, și gândind: Ce grozav! Trebuie să facem mai des acest lucru! Nu. Ei se rugau și cântau în ciuda durerii. Aceasta i-a ajutat să nu țină cont de noroiul și murdăria în care se aflau și să-și îndrepte mintea către altceva, către Altcineva.
Este posibil să nu simțim recunoștință vizavi de toate circumstanțele vieții noastre, dar Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu, care este cu noi. Ne vom bucura în El și de relația noastră cu El. Suntem recunoscători pentru că ne ajută să ne ridicăm deasupra circumstanțelor.
Ca urmare a lucrării lui Pavel și Sila, unii au crezut. Unii oameni ar putea fi atrași să creadă, deoarece noi ne păstrăm credința în mijlocul încercării, al pierderii, al durerii, al bolii și al morții. Ca urmare a credinței noastre, aflăm sensul vieții, recunoscând că putem să rezistăm, să învățăm, să creștem, să cântăm și să ne rugăm cu speranță, când trecem prin cele mai negre încercări. Credința ne amintește că niciodată nu suntem singuri, că Cineva Se află deasupra tuturor circumstanțelor vieții noastre.
Apostolul scria: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul. Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4:4).
Sentimentele noastre sunt valide. Ele nu sunt duşmanul nostru. Sunt doar o reacţie umană normală, dar s-ar putea să nu ne bucurăm niciodată dacă bucuria noastră este condiționată de sentimente trecătoare.
Putere în conflict
Pentru a birui, trebuie să găsim putere în afara noastră.
Pe măsură ce îmbătrânim, ne gândim adesea doar la puterea fizică, la faptul că cineva care este puternic din punct de vedere fizic trebuie să fie în stare să depășească orice. Nu ne gândim la putere ca fiind vulnerabilă, empatică, optimistă. Uneori considerăm că cel care este puternic este independent, descurcăreț și nu plânge ușor. Pentru unii, putere înseamnă să fii capabil să faci față vieții fără ajutorul cuiva.
Dar Habacuc ne reamintește că Dumnezeu este mântuirea și puterea Sa. Pe aceasta trebuie să ne concentrăm. Puterea noastră stă în El, nu în diplome, în averi sau în aptitudini intelectuale.
Mă gândesc la Petru când a mers pe ape. Uneori, Dumnezeu alege să vorbească vânturilor și valurilor din viața noastră și să potolească o anumită furtună. Dar, în acest incident, i-a spus lui Petru să vină la El în mijlocul furtunii care se dezlănțuise. Prezența Domnului nu a anulat existența furtunii. Dar Petru și-a ațintit privirea doar la Isus. Biblia ne îndeamnă: „Căutați pe Domnul și sprijinul Lui, căutați necurmat Fața Lui” (1 Cronici 16:11).
Câteodată este greu să credem că Dumnezeu ne va salva și ne va da putere să rezistăm. S-ar putea să fim nesiguri cu privire la cât de onești putem fi față de El, atunci când ne aflăm în mijlocul luptelor noastre. Habacuc a avut o convorbire cinstită și transparentă cu Dumnezeu. El s-a deschis față de Dumnezeu, a devenit vulnerabil. Astfel, ne-a învățat că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu îndrăzneală, nu temători și nesiguri.
Unul dintre citatele mele preferate este din autorul Nancy Spiegelberg: „Doamne, am venit la Tine târându-mă prin pustie cu paharul meu, nesigur dacă să-Ți cer doar un strop de apă răcoritoare. Dacă Te-aș fi cunoscut mai bine, aș fi venit la Tine fugind și aducând cu mine o găleată”.
Ochiul credinței
Acum câțiva ani, am vizitat Turcia, Israel și Iordania. Unul dintre punctele culminante a fost când am ajuns pe muntele Nebo și am privit valea Iordanului. Am simțit cum ar fi să fii pe munte și să vezi țara care le-a fost promisă israeliților.
Apoi m-am gândit la Moise. Mă întrebam: Oare la ce se gândea, după atâția ani de frustrări și încercări? Oare se gândea dacă au meritat toți acești ani plini de dificultăți și privațiuni? Oare a fost recunoscător că a putut măcar să vadă țara?
El a depășit provocări aparent insurmontabile. A mers de mână cu Sursa lui de putere. Cu toate că nu a reușit să intre în țara făgăduită, a avut speranța unuia care a reușit acest lucru. Biruința sa asupra vicisitudinilor a pregătit calea pentru ca alții să ajungă în țara făgăduinței de pe pământ. În ciuda tuturor problemelor avute, viața lui a avut un sens, o țintă.
Nu pot decât să-mi închipui circumstanțele vieții voastre. Poate că aveţi o relație pe cale să se destrame. Poate afacerea voastră de-abia mai rezistă, poate COVID-19 a făcut ravagii în ce privește mijloacele voastre financiare. Poate vă simțiți rău din punct de vedere fizic sau emoțional. Poate că simţiţi că vă aflaţi pe punctul de a vă scufunda sub greutatea poverilor vieții.
Putem să depășim situația actuală privind dincolo de noi: „Căutați pe Domnul și sprijinul Lui, căutați necurmat fața Lui” (1 Cronici 16:11).
Despre autor: Alareece Collie este pastor al bisericii Universității Walla Walla din statul american Washington.
Sursa: Adventist Review
[1] Holcomb B. Noble, „Dr. Viktor E. Frankl of Vienna, Psychiatrist of the Search for Meaning, Dies at 92”, 4 septembrie 1997, sec. Section B, www.nytimes.com/1997/09/04/world/dr-viktor-e-frankl-of-vienna-psychiatrist-of-the-search-for-meaning-dies-at-92.html
[2] Viktor E. Frankl, (2009). Omul în căutarea sensului vieții, București: Meteor Press, pag. 58.
[3] Noble, „Dr. Viktor E. Frankl of Vienna, Psychiatrist of the Search for Meaning, Dies at 92”.
[4] Frankl, (2009). Omul în căutarea sensului vieții, București: Meteor Press, pag. 79.
[5] Carolyn Gregoire, “This Man Faced Unimaginable Suffering, and Then Wrote the Definitive Book About Happiness,” Dec. 6, 2017, www.huffpost.com/entry/this-book-youve-probably-_n_4705123