Din oaspeți ai bisericii virtuale, membri ai bisericii reale

Info Adventist 22 iulie 2020

Asemenea multor altor biserici de pe teritoriul Diviziunii Nord-mericane (NAD), din cauza pandemiei de Covid-19, biserica adventistă hispanică Lighthouse [Farul] din localitatea Winthrop Harbor, statul american Illinois, nu a mai organizat întâlniri fizice din luna martie, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe membri să le împărtășească altora Cuvântul lui Dumnezeu.

La programele online ale bisericii au participat oameni care nu intraseră niciodată în biserica Lighthouse, iar până în data de șase iunie, șase dintre aceștia au ales să se boteze.

Pastorul bisericii Lighthouse, Gilberto Bahema, a spus că a fost uimitor să fie martorul procesului prin care cei cinci noi membri au venit la Hristos în urma participării la întâlnirile virtuale și că acest lucru i-a demonstrat impactul pe care îl pot avea misiunea în mediul virtual și programele de închinare online.

„Dumnezeu folosește diferite metode pentru a ajunge la oameni. În opinia mea, vrăjmașul a încercat să ne închidă biserica și să blocheze eforturile misionare. Cu toate acestea, Dumnezeu are propriile metode și folosește tehnologia pentru a ajunge la oameni”, a declarat Bahena.

Potrivit acestuia, eforturile bisericii au fost încununate de succes deoarece găzduiesc atât un program de studiu biblic, cât și un program de închinare prin intermediul conferințelor video în fiecare zi. Faptul că am avut zilnic mai multe programe a făcut ca membrilor bisericii să le fie mai ușor să invite alte persoane care și-ar dori să afle mai multe despre Hristos și despre biserică.

„În aceste momente, numeroși oameni din toată lumea sunt în căutarea speranței, iar un link este o modalitate foarte simplă de a o oferi”, a declarat Bahena.

Accesibilitatea s-a dovedit a fi o binecuvântare pentru Mayra Guardado, o nouă membră a bisericii hispanice Lighthouse. Guardado relatează că nu participase niciodată la serviciile de închinare ale unei biserici creștine, însă a participat la întâlnirile online ale bisericii Lighthouse la invitația unui prieten. În plus, afirmă aceasta, accentul pus de biserică pe studierea Bibliei și mesajele pe care le-a ascultat au fost principalele motive pentru care a decis să facă acest pas spre o viață nouă.

„M-am schimbat. Mă simt bine. Mă enervam ușor”, declară Gardado. „Mă simt mult mai calmă și împăcată.”

Asemenea lui Goardado, și Dionisia Garcia s-a alăturat bisericii în urma întâlnirilor virtuale. Aceasta a declarat că pandemia a privat-o de biserică, deoarece biserica creștină pe care o frecventa nu oferea servicii de închinare online. Din fericire pentru ea, un membru al bisericii a auzit acest lucru și a invitat-o să studieze Biblia împreună cu biserica Lighthouse.

„Simt că Duhul Sfânt m-a condus să mă alătur bisericii”, a spus Garcia. „Atunci când Dumnezeu dorește să te folosească, îți bate la ușă.”

Garcia a spus că, de-a lungul ultimelor luni, Dumnezeu i S-a descoperit prin mai multe miracole, devenind clar faptul că era timpul să își ofere viața lui Dumnezeu.

„Dumnezeu nu m-a dezamăgit, așa că nici eu nu puteam să Îl mai dezamăgesc”, a declarat Garcia. „Mă bucur că Dumnezeu l-a învins pe vrăjmaș.”

Biserica Lighthouse s-a deschis în data de patru iulie, când numărul participanților a fost limitat la 50 de persoane. Garcia a declarat că abia așteaptă să se redeschidă biserica, să îi întâlnească pe ceilalți credincioși în persoană și să se implice în lucrarea bisericii, oricunde o va trimite Dumnezeu. Cu toate acestea, ea consideră că întâlnirile virtuale au fost o binecuvântare pentru mulți și speră că vor continua pe termen lung.

„Sunt mulți oameni care se alătură bisericii. Aceștia sunt învățați cum să citească Cuvântul lui Dumnezeu”, a afirmat Garcia. „Dacă ai destulă credință, orice activitate poate fi o formă de slujire.”

Bahena a exprimat un sentiment similar celui exprimat de Garcia, afirmând că, deși clădirea bisericii va fi deschisă, nu intenționează să pună capăt prea curând întâlnirilor zilnice online.

„Văd efecte pozitive. Deși a fost o metodă nouă și nu am știut cum să procedăm, învățăm, iar răspunsul bisericii a fost unul pozitiv. Aceasta este o binecuvântare imensă”, a concluzionat acesta.

Sursa: Adventist Review