Istoria unor teritorii puțin cunoscute, ca și istoria unor popoare de care toată lumea a auzit, dar despre care nimeni nu știe nimic, este dintre cele mai fascinante tipuri de istorie…
ETRUSCII, de Lucy Shipley, Editura Herald, Colecția Cultură și Civilizație, 2019…
Lucy Shipley este doctor în arheologie etruscă, membru al echipei Andante’s Archeology, agenție de turism ce oferă tururi specializate în situri arheologice. Revista National Geographic Traveler a nominalizat timp de cinci ani la rând această agenție pe lista celor care oferă experiențe unice într-o viață, iar British Travel a recompensat-o cu nenumărate premii. Doctoratul autoarei a fost obținut lucrând în cadrul Poggio Civitate Archeological Project la excavarea unui site care dezvăluia cea mai mare clădire care a fost construită în secolul VI î.Hr.
Cartea ETRUSCII, scrisă într-o manieră mai puțin obișnuită, este o incursiune alertă în cultura materială, în spiritualitatea etruscilor, oferă o lectură agreabilă și este o invitație la a ridica vălul uitării care părea că s-a așternut iremediabil peste o lume misterioasă, de cele mai multe ori neînțeleasă și pe nedrept privită cu superficialitate.
Autoarea, după ce menționează două tipuri de abordări a așa numitelor „civilizații pierdute”, civilizații ale preistoriei, vorbește despre tema acestei cărți: „Tema acestei cărți este o astfel de comunitate preistorică. Viețile a mii de oameni, locurile în care au trăit, lucrurile pe care le-au lăsat în urmă – toate au fost puse laolaltă pentru a crea mitul unei civilizații pierdute. Și nu este cel mai vechi exemplu al acestui clișeu: onoarea aceasta le revine , probabil, minoicilor, ei fiind locuitorii cei mai plauzibili ai Atlantidei. Dar mitul etruscilor a început în Antichitate, s-a intensificat la curțile italiene de la sfârșitul Evului Mediu și din Renaștere, a însuflețit revoluția de la începutul veacului al XIX-lea și s-a strecurat pe ecranul fascismului. Și astăzi este în plină forță, inspirând romane de dragoste pentru adolescenți și filme de groază, în timp ce primarii și agențiile de turism se chinuiesc să vândă bilete de vizitare a siturilor arheologice, iar cercetătorii poartă discuții aprinse pe marginea unor întrebări puse pentru prima oară în urmă cu 2.000 de ani.”(p.13).
Este o carte scrisă pentru a fi citită ușor de nespecialiști, fără ca această ușurință a lecturii să împieteze asupra seriozității documentării și a acurateței surselor folosite. În această carte ingenioasă și deschizătoare de drumuri, Shipley îi dă cititorului o perspectivă unică asupra unui popor enigmatic, revelându-ne cât de multe știm despre etrusci, și în același timp, cât de multe au rămas nedescoperite.
Lectură plăcută și instructivă…
Dr. Valeriu Petrescu