Percepții toxice despre Dumnezeu
S-a întâmplat în timpul Săptămânii de rugăciune din biserică. Predicatorul și-a început rugăciunea, așa cum încep cele mai multe dintre ele: „Tatăl nostru din ceruri, Îți mulțumim că ești Tatăl nostru”, a spus el.
Atunci totul în jurul ei înlemni. Stătea acolo și gândul îi zbură brusc în trecut, într-un trecut întunecat și dureros. Amintiri nechemate îi invadară mintea. Își aduse aminte de vânătăi. Auzi din nou strigătele iraționale. Simți teama incontrolabilă. Mirosi respirația lui îmbibată în alcool și îl văzu apropiindu-se de ea. Simți gustul sărat al lacrimilor. Își aduse aminte de lucrurile oribile și rușinoase care se întâmplaseră în imperiul întunericului.
Tată?! Un val de greață o cuprinse. Știa, simțea instinctiv, că nu dorea să aibă nimic de-a face cu un Tată ceresc. Se ridică încet și ieși din biserică, cu fața scăldată în lacrimi.
Obișnuindu-te cu cei toxici
Recent, am învățat un cuvânt nou. „Toxicitatea”, după Merriam-Webster, înseamnă „calitatea sau starea de a fi toxic”.[1] Este gradul în care orice substanță (sau combinație de substanțe) poate să producă daune unui organism.[2] Cei mai mulți dintre noi suntem conștienți de astfel de toxici arhicunoscuți, cum ar fi azbestul, formaldehida, arsenicul sau plumbul. Poate că am auzit despre efectul otrăvitor al mercurului, al bisfenolul A[3] (cunoscut sub denumirea de BPA) din plastic și al clorului.[4] Multe dintre aceste substanțe toxice apar în mod natural în mediul nostru înconjurător și, în cantități suficient de mici, nu reprezintă vreun pericol pentru sănătate. Dar până și lucrurile bune, de care avem nevoie pentru supraviețuirea noastră zilnică, pot deveni otrăvitoare, dacă sunt consumate în doze greșite. Ființele umane mor dacă nu primesc suficientă hidratare. Totuși, prea multă apă poate duce de asemenea la dezechilibru electrolitic, determinând inflamarea celulelor creierului și blocarea fluxului regulat de sânge.[5]
Unele persoane au o limită mai mare în ceea ce privește substanțele toxice din mediul lor, în timp ce altele au o limită mai mică. Toxicitatea cronică este dezvoltarea de efecte adverse ca rezultat al expunerii de lungă durată la un toxic sau la alt factor de stres.[6] Încet, dar sigur, substanța toxică afectează în mod negativ corpul nostru, conducând, în final, la moarte.
Toxicitatea, calitatea sau starea de a fi toxic, nu se limitează la domeniul fizic. Ideile, valorile, relațiile sau emoțiile pot deveni parte a unui amestec „toxic”, care conduce la hotărâri greșite sau la un comportament distructiv. Jonestown și Waco au arătat că toxicitatea poate implica idei religioase denaturate sau distorsionate. Modul în care gândim despre Dumnezeu (teologii o numesc Gottesbild sau „imaginea lui Dumnezeu”) este un alt domeniu în care ideile și noțiunile greșite pot să conducă la comportamente greșite, care îi afectează pe ceilalți. Din păcate, nu există un instrument ușor accesibil care să poată măsura „toxicitatea minții”. O putem observa, de fapt, în modul cu relaționăm cu noi și cu ceilalți.
O mentalitate toxică
Cartea lui Iona ne spune că Dumnezeu l-a chemat pe Iona ca să transmită un mesaj specific poporului din Ninive (Ioan 1:2; 3:2). Predica propriu-zisă a lui Iona a fost un mesaj de judecată fără înflorituri, fără milă: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită” (Iona 3:4). Iona a fost unul dintre profeții secolului al IX-lea î.Hr., care au transmis cu bună credință soliile lui Dumnezeu către poporul Israel și a căror slujire în Israel a fost binecunoscută și recunoscută (2 Împărați 14:23-25). Dumnezeu mai apelase la el și dorea acum să-l folosească din nou în această misiune specială.
Totuși, Iona nu a vrut să meargă. Încercarea lui de a fugi „departe de fața Domnului” (Iona 1:3) a fost nefericită de la început și s-a încheiat într-o scufundare dramatică în mare (versetele 4-15). Pur și simplu, Iona nu a vrut să meargă la Ninive. Nu era pregătit să împărtășească harul lui Dumnezeu (chiar și sub forma unei avertizări despre o judecată iminentă) cruzilor asirieni care locuiau în Ninive.
După ce Dumnezeu nu a distrus cetatea, la sfârșitul celor patruzeci de zile, ca urmare a pocăinței ninivenilor, suntem martorii unei discuții aprinse dintre Iona și Domnul lui: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!” (Iona 4:2). Traducere: Doamne, ştiam că ai o inimă iubitoare şi că nu mergi mai departe cu planul Tău. De aceea, încă de la început am vrut să merg în direcţia opusă. Este vina Ta.
Ce mentalitatea toxică trebuie să aibă un „om al lui Dumnezeu” (unul dintre titlurile oficiale din Vechiul Testament, cf. 1 Samuel 2:27; 9:6) ca să se certe cu Dumnezeu despre harul Său aplicat dușmanului, străinului sau chiar vecinului? Câtă ură poate să clocotească cu răutate în inima noastră, că nu putem nici măcar să pătrundem cu mintea harul lui Dumnezeu pentru cei care ne-au făcut rău? Din analele istoriei vremii, am aflat că asirienii au fost niște stăpânitori cruzi. Nu manifestau deloc milă. Erau abuzivi, brutali și depravați, așa cum nu este Dumnezeu. Totuși, și ei erau obiectul dragostei și harului lui Dumnezeu.
Relatarea despre Iona deschide o fereastră perfectă spre o mentalitate toxică, ce răsplătește răul cu rău. Totuși, Dumnezeu nu renunță nicidecum la profetul Său. Dialogul dintre El și servul său conține o mustrare, însă este o mustrare blândă. Întrebările Lui sunt menite să inițieze o discuție, să planteze o sămânță și să înceapă o transformare. Cert este faptul că putem să citim în Biblie despre toate încercările greșite ale lui Iona de a fugi de Dumnezeu și despre reușita lui în misiunea de a evangheliza Ninive. Acest fapt sugerează că, până la urmă, Iona a înțeles mesajul și a decis să scrie relatarea despre nebunia lui ca o lecție pentru generațiile viitoare ale copiilor lui Dumnezeu.
Prizonier al trecutului
O altă relatare a Vechiului Testament oferă o perspectivă și mai profundă asupra mentalităților toxice. Moise plecase de ceva vreme. Evreii se tot uitau spre muntele Sinai, apoi unii spre ceilalți și se întrebau dacă și când se va întoarce conducătorul lor la ei. Așa că, într-o zi, se adunară în jurul lui Aaron și îi cerură să le facă un idol, ceva vizibil. „Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut” (Exodul 32:1).
Aaron s-a conformat repede, poate îngrijorându-se pentru propria viață. Aceasta nu a fost una dintre cele mai glorioase momente ale lui Aaron. După ce a primit bijuterii de la popor, el a modelat un vițel de aur și a declarat: „Israele! Iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului” (versetul 4).
Ne întrebăm de ce a fost Aaron atât de ușor de manipulat. Ne întrebăm, de asemenea, de ce Israel a fost atât de blocat pe reprezentarea vizuală a unui dumnezeu care să se potrivească nevoilor și așteptărilor lor. Ellen White scrie: „Trecuseră doar câteva zile de când evreii făcuseră un legământ solemn cu Dumnezeu, că vor asculta de vocea Lui… Ei stătuseră tremurând și plini de groază înaintea muntelui, ascultând cuvintele Domnului… Slava lui Dumnezeu plana încă deasupra Sinaiului, în fața întregii adunări; dar ei s-au întors cu spatele și au cerut alți dumnezei”.[7]
Ne întrebăm despre profunzimea convingerilor din această relatare. Ceea ce vedem aici nu este o încredere bazată pe credință în conducerea divină, ci o îndoială profundă, care a dus, în cele din urmă, la o idolatrie zgomotoasă. Israel era încă în Egipt din punct de vedere intelectual și emoțional. Cunoscuseră acolo miriade de zeități egiptene. Trăiseră emoțiile îmbătătoare ale închinării și ritualurilor egiptene. Un vițel de aur însemna o scurtătură mentală și fizică pe drumul înapoi spre Egipt. Închinarea putea să devină un vehicul spre ceva familiar, cunoscut. În locul unei schimbări radicale cu privire la lume, antrenată în legământul lui Dumnezeu cu poporul Lui, ei au optat „să rămână pe loc”.
Mulți dintre noi păstrăm în suflet lucrurile familiare. Ne place să umblăm pe cărări cunoscute. Ne simțim în siguranță când putem să facem ordine în lumea noastră și să o înțelegem. Poporul Israel a trăit și el așa ceva; iar și iar au tânjit să se întoarcă în Egipt (cf. Numeri 14:4). Dar chemarea de a-L urma pe Dumnezeu afară din Egipt, invitația de a-L urma pe Isus transmisă prin viu grai ucenicilor Lui nu sunt doar o chemare de a merge într-o altă zonă geografică, ci și o invitație la o schimbare totală și la o ucenicie radicală. Mentalitatea și valorile noastre toxice și egocentrice trebuie să dispară, pentru că sunt diametral opuse valorilor și viziunii lui Dumnezeu despre lume. Noi apucăm, Dumnezeu dă. Noi râvnim putere, Dumnezeu oferă smerenie. Noi revendicăm autoritate, Dumnezeu pune accent pe slujire.
Toxicitate în afara inimii noastre
Ambele relatări au un numitor comun. Israel și Iona s-au luptat cu înțelegerea lor despre cine este Dumnezeu cu adevărat. Israel văzuse semnele și minunile puternice ale lui Dumnezeu. Fuseseră martori ai teofaniei la muntele Sinai și se dăduseră înapoi de frică (Exod 19:16-19). Pentru ei, Iehova era doar versiunea israelită a unei alte zeități egiptene puternice, de temut. Se pare că nu au înțeles niciodată că El era singurul lor Creator și Răscumpărător, dar și Susținătorul și Vindecătorul lor (Exod 15:26), Tatăl, dar și Prietenul lor (Ioan 15:15). Interesant este faptul că, imediat după episodul cu vițelul de aur, Dumnezeu Se descoperă lui Moise ca fiind „un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Exodul 34:6-7).
Înțelegerea lui Iona privind bunătatea lui Dumnezeu se limita la Israel. El nu putea să cuprindă cu mintea posibilitatea manifestării harului chiar și pentru dușmanii lui Dumnezeu. Prefera să moară decât să ofere iertarea unui vrăjmaș pe care îl ura. Teologia lui îi influența relațiile și acțiunile. De aceea, ideea că noi suntem „trimiși împuterniciți ai lui Dumnezeu” (2 Corinteni 5:20) ar putea fi total tulburătoare. Cum Îl putem reprezenta pe El în așa fel încât să-i atragem spre El, și nu să-i respingem? Pavel ne oferă un indiciu: „vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:20). Reconcilierea se află chiar la începutul vindecării.
Calea spre vindecare
Mie nu-mi plac șerpii. Am locuit în părți ale lumii în care șerpii erau din belșug. Mulți dintre acești șerpi erau veninoși. Când un șarpe cu neurotoxine mușcă, există doar un mic interval de timp pentru a administra eficient serul antiveninos. Dacă nu se administrează în timp util, victima moare, ca urmare a insuficienței cardiace sau respiratorii.
Când concepțiile noastre despre Dumnezeu sunt pline de toxine, promovăm deșeuri toxice care afectează pe cei din jurul nostru. Noi Îl reprezentăm pe El în diverse moduri care pot să distragă, să descurajeze sau chiar să deranjeze. De fapt, deșeurile teologice toxice au constituit unul dintre instrumentele favorite ale lui Satana de-a lungul istoriei omenirii. Ce spune despre Dumnezeu ideea despre un purgatoriu veșnic? În ce fel accentul pus pe mânia lui Dumnezeu, cu o referință slabă la harul Lui, a influențat modul cum se raportează oamenii la Divinitate?
Ellen White oferă câteva idei interesante pe acest subiect: „Este lucrarea lui Satana aceea de a-L înfățișa pe Dumnezeu ca lipsit de orice milă și înțelegere pentru noi, oamenii. El răstălmăcește adevărul cu privire la Dumnezeu. El umple imaginația cu idei false despre Dumnezeu, și astfel, în loc să cugetăm la adevărul despre Tatăl nostru ceresc, noi înșine ne ocupăm prea adesea mintea cu ideile false ale lui Satana și Îl dezonorăm pe Dumnezeu prin neîncredere și murmurare”.[8]
Cu altă ocazie ea scria: „Lipsa de omenie este cel mai mare păcat al nostru. Mulți cred că ei reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, în timp ce eșuează total în reprezentarea blândeții și marii Sale iubiri. Adesea, cei pe care ei îi întâmpină cu rigiditate și severitate se află sub presiunea ispitei. Satana se luptă cu aceste suflete, iar cuvintele dure, lipsite de simpatie, le descurajează și le fac să cadă puterii ispititorului”.[9]
Când recunoaștem marea noastră responsabilitate de a-L reprezenta pe Hristos celor din jurul nostru, cădem la picioarele lui Isus; ne prindem cu toată puterea de harul Lui, ne împăcăm cu Dumnezeu și apoi devenim reconciliatori. Ne concentrăm asupra bunătății lui Dumnezeu și Îi permitem să producă transformarea și vindecarea, conform planului Său, în noi și în cei cu care ne petrecem timpul zi de zi.
Apoi, poate, în loc să producă îndepărtare, nedumerire și suferință, cuvintele noastre, atingerea noastră și chiar menționarea numelor noastre vor transmite privirea blândă a Celui care este invizibil.
Despre autor: Gerald A. Klingbeil este redactor adjunct al Adventist Review. El se descrie ca fiind o persoană care tânjește după puterea profundă de curățare a Duhului Sfânt, care să elimine tot ce este toxic din viața lui.
Sursa: Adventist Review
[1] www.merriam-webster.com/dictionary/toxicity
[3]N.tr.: https://sodelicious.ro/articole/ce-este-bpa-si-de-ce-ar-trebui-sa-te-intereseze/
[4] O resursă utilă pentru a înțelege efectele anumitor substanțe chimice este disponibilă pe Portalul Substanțelor Toxice al ATSDR [Agency for Toxic Substances & Disease Registry, Agenția SUA pentru substanțe toxice și registrul bolilor], www.atsdr.cdc.gov/substances/index.asp.
[5] Water intoxication – Wikipedia
[6] Chronic toxicity – Wikipedia
[7] Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 317, în orig.
[8] Ellen G. White, Calea către Hristos, pag. 116, în orig.
[9] Ellen G. White, Divina vindecare, pag. 163, în orig.